79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) La două luni de la crima teribilă de la Văsieni, poliția vine cu „detalii”: Aceasta anunță „reținerea a două persoane”, în timp ce cea minoră nu mai e după gratii

La două luni de la crima teribilă de la Văsieni, poliția vine cu detalii despre cei doi suspecți și publică momentul reținerii lor, dar și primele declarații pe care le-au făcut. Oamenii legii anunță abia astăzi că au fost încătușați un tânăr de 26 de ani și un minor de 15 ani, deși adolescentul nu mai este după gratii, în acest moment.

Foto: captura foto

„Ofițerii Direcției investigații criminale a INI au reținut două persoane implicate în omorul unui bărbat de 58 de ani, comis în septembrie 2025 în localitatea Văsieni din raionul Telenești.

Potrivit oamenilor legii, victima fusese dată dispărută la 5 octombrie, iar corpul său neînsuflețit a fost descoperit de fiul său, într-o zonă din extravilanul localității.

Acesta prezenta semne de moarte violentă, cadavrul fiind carbonizat. Imediat după descoperire, la caz au fost implicate subdiviziunile specializate ale IGP pentru investigarea circumstanțelor.

Ancheta a arătat că victima locuia singură și avea un conflict cu un bărbat din localitate.

Cei doi suspecți, un tânăr de 26 de ani și un minor de 15 ani, aflați sub influența alcoolului și a drogurilor, au aflat despre conflict și s-au dus la domiciliul victimei „pentru a-i cere socoteală”. Aceștia au pătruns în casă, au agresat bărbatul, apoi l-au transportat cu o căruță pe un câmp, unde l-au incendiat.

Datorită măsurilor speciale de investigație desfășurate de ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu polițiștii din Telenești și cu suportul Direcției investigații analitice a INI, suspecții au fost identificați, reținuți și audiați, recunoscându-și vina și colaborând cu ancheta.

La solicitarea Procuraturii Orhei, minorului de 15 ani i s-a aplicat măsura preventivă de arest la domiciliu, iar tânărul de 26 de ani a fost plasat în arest preventiv în Penitenciarul nr. 11 Bălți. Ambii au fost recunoscuți în calitate de învinuiți.

Ancheta continuă, iar suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legislației în vigoare”, se menționează în comunicatul Poliției, publicat astăzi.

La 15 octombrie, Poliția anunța că, un bărbat de 58 a fost găsit decedat la marginea localității Vasieni din raionul Telenești. Potrivit oamenilor legii, 3acesta a fost depistat de către fiul său.

Bărbatul de 58 de ani găsit mort de fiul său la marginea satului Vasieni, din raionul Telenești, ar fi fost torturat ore în șir de doi tineri, dintre care unul minor, susțin rudele victimei. Potrivit acestora, bărbatul ar fi fost supus unor chinuri groaznice înainte de a-și pierde viața, în timp ce, inițial, poliția afirma că, potrivit expertizei preliminare, victima nu prezenta semne de moarte violentă.

Scene de groază au avut loc la Văsieni, din raionul Telenești, unde bărbatul de 58 de ani a fost ucis cu o cruzime greu de imaginat de doi tineri. Aceștia l-ar fi dus cu o căruță lângă un iaz, la un kilometru de la sat, și ar fi încercat să-i dea foc, spun apropiații victimei. Ulterior, Andrei Vârlan a fost găsit de către fiul său zăcând pe imaș, lângă un lac.


Pub