„Tot ce se întâmplă în Republica Moldova, în special după 8 iunie, am în vedere deciziile așa-zisei Curți Constituționale și comportamentul regimului Plahotniuc, vorbește despte faptul că cancerul degradării statalității Republicii Moldova a ajuns la limita demitirilor. Noi nu avem stat”, a declarat deputatul ACUM, Oazu Nantoi.
„Ei înțeleg că tot mai mulți polițiști deja vor ieși public să spună că nu recunosc acțiunile fostului Guvern Filip, care au uzurpat puterea, și încearcă să intimideze polițiștii”, a menționat deputatul ACUM, Igor Grosu.
„Vreau să spun că sunt foarte mândru de polițiștii care au avut curajul să iasă public și să spună că sunt cei care recunosc noul Guvern și sunt cei care susțin acest Parlament”, a declarat vicepreședintele Parlamentului, Ion Ceban.
„Este o disperare și cei care încalcă Constituția vor răspunde conform legii. Este articolul 326 din Codul Penal care vorbește despre sancțiunea pentru infracțiunea de uzurparea puterii în stat. Poliția și fostul șef Pînzari penal pentru acțiunile care le face”, a menționat deputatul ACUM, Sergiu Litvinenco.
Menționăm că polițiștii de la Fulger ar fi dat buzna în clădirea instituției în această noapte. Angajații Direcției nr. 6 a Inspectoratului Național de Investigații, ne-au comunicat că azi dimineață, când au venit la serviciu, au găsit angajații de la Fulger în birourile lor. Aceștia susțin că nu cunosc cum au intrat, dat fiind faptul că șeful instituției, Anatolie Macovei, nu le-a dat accesul.
Alexandru Pînzari a declarat că mascații au fost aduși pentru că în sediul instituției se află documente importante, inclusiv declarații ale martorilor implicați în dosare penale răsunătoare, astfel să nu aibă loc scurgeri de informație.
Angajații au anunțat că au fost suspendați din funcție, după ce ieri și-au anunțat susținerea față de Guvernul Sandu și că se supun noii conduceri.
În acest sens, prim-ministrul ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că îl somează pe „Alexandru Pînzari și pe cei care încalcă Constituția să înceteze toate acțiunile de destabilizare a oridinii publice”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!