Utilizarea malițioasă a inteligenței artificiale și un război nuclear, cele mai mari riscuri
Conform raportului, utilizarea malițioasă a inteligenței artificiale, inclusiv pentru crearea de arme biologice, și un posibil conflict nuclear care ar declanșa o foamete globală sunt cele mai grave pericole identificate. Chiar dacă probabilitatea acestor scenarii este considerată scăzută, impactul lor potențial este devastator.
„Amploarea daunelor, în eventualitatea materializării acestor riscuri, ar aduce o apocalipsă asupra umanității”, avertizează un editorial publicat în revista The Lancet simultan cu raportul.
Un conflict nuclear ar putea elibera în atmosferă particule ce ar bloca lumina solară, ducând la o foamete globală. De cealaltă parte, inteligența artificială folosită pentru arme biologice ar putea provoca o criză globală de sănătate.
Care sunt celelalte 15 amenințări critice pentru umanitate
Pe lângă aceste scenarii extreme, raportul evidențiază alte 15 riscuri globale care pot afecta sănătatea umană și pot cauza pierderi masive de „ani de viață ajustați în funcție de dizabilitate” (DALY). Printre acestea se numără:
- Poluarea aerului
- Rezistența la antimicrobiene
- Malnutriția infantilă
- Schimbările climatice
- Conflictele armate convenționale
- Reducerea fondurilor pentru ajutor umanitar
- Consumul excesiv de alcool
- Hipertensiunea arterială
- Inegalitatea veniturilor
- Nivelul scăzut de educație
- Pandemiile naturale
- Obezitatea
- Problemele de sănătate mintală
- Fumatul
- Îmbătrânirea nesănătoasă
Soluțiile indicate de experți pentru fiecare dintre riscuri
Deși riscurile identificate sunt alarmante, experții subliniază că există soluții pentru fiecare dintre ele.
„Deciziile luate astăzi de lideri vor modela sănătatea și bunăstarea generației următoare”, a declarat profesorul Christopher Murray, copreședinte al comisiei și director al Institutului pentru Metrică și Evaluare a Sănătății de la Universitatea din Washington.
Raportul sugerează, de exemplu, că limitarea încălzirii globale la 1,8 grade Celsius ar putea preveni pierderea a 1,89 miliarde de ani de viață sănătoasă. În regiunile cu venituri ridicate, principalele amenințări sunt bolile netransmisibile, cum ar fi obezitatea și problemele de sănătate mintală. În schimb, în regiunile cu venituri scăzute, factorii precum educația deficitară și malnutriția infantilă rămân provocări majore.
Reducerea ajutoarelor internaționale ar reprezenta un pericol global
Un alt risc major identificat este reducerea fondurilor pentru ajutorul umanitar din partea țărilor dezvoltate, cum ar fi Statele Unite și Regatul Unit. Dacă această tendință va continua, ar putea duce la pierderea a până la 1,5 miliarde de ani de viață sănătoasă până în 2100. Cele mai afectate ar fi regiunile din Africa Subsahariană, care se confruntă deja cu cele mai mari rate de malnutriție infantilă.
Profesorul Ibrahim Abubakar, membru al comisiei și expert în epidemiologie la University College London, a declarat: „Nu pornim de la ideea de a spune: «Priviți, vrem să vă speriem – iată câte amenințări planează asupra umanității». Pornim de la premisa că, dacă ești un factor de decizie în prezent – fie la nivel multilateral global, fie național –, acestea sunt potențialele amenințări cu care te-ai putea confrunta și aceasta este amploarea impactului pe care îl poți avea”.
De ce sunt necesare acțiuni globale
Concluziile acestui raport, prezentate la Summitul Mondial al Sănătății din Berlin, Germania, atrag atenția asupra necesității abordării riscurilor înainte ca ele să degenereze în crize majore. În acest sens, autorii recomandă investiții în inovații tehnologice și consolidarea sistemelor de sănătate.
„Am început acest proces în urmă cu trei ani, crezând că există trei amenințări majore: conflictele, schimbările climatice și pandemiile.
Există însă un număr mult mai mare de amenințări care ar trebui să ne preocupe, iar guvernele trebuie neapărat să aloce fonduri și personal pentru anticiparea, prevenirea și pregătirea în fața acestei game mai diverse de riscuri”, a explicat Murray.
Raportul Comisiei Lancet va fi actualizat anual pentru a monitoriza evoluția riscurilor și a include eventualele amenințări emergente.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!