35,81 lei/l Motorina la 35,81 lei/l (+25 bani), benzina la 32,99 lei/l (-22 bani): noile prețuri ANRE de mâine 6 Șase persoane, patru minori, reținute și arestate 30 de zile pentru tortura unui student la UTM 20,126 lei Euro la 20,126 lei (+2 bani), dolarul la 17,9568 lei (+3 bani): cursul BNM de azi 240.000 doze ANSP a cumpărat 240.000 doze vaccin antigripal; un caz COVID și unul de gripă A în ultima săptămână
Refuzul organului de urmărire penală de a primi plângeri sau denunțuri va putea fi contestat în termen de 15 zile

Parlamentul reglementează mecanismul de contestare a refuzului organului de urmărire penală de a primi plângerea sau denunțul privind comiterea sau pregătirea comiterii unei infracțiuni. În ședința plenară de astăzi, deputații au aprobat, în lectura a doua, proiectul de modificare a unor acte legislative.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit proiectului, refuzul organului de urmărire penală de a primi plângerea sau denunțul privind comiterea sau pregătirea comiterii unei infracțiuni va putea fi contestat la procuror sau procurorul ierarhic superior în termen de 15 zile de la data la care i s-a adus la cunoștință ordonanța. Ordonanța poate fi contestată la judecătorul de instrucție în termen de 10 zile de la data care i s-a adus la cunoștință.

O altă modificare vizează faptul că în cazul în care urmărirea penală împotriva persoanei juridice se efectuează pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe şi în privinţa reprezentantului ei legal, persoana juridică își desemnează, în termen de 5 zile de la momentul aducerii la cunoștință a ordonanței de recunoaștere în calitate de bănuit sau în termen de 48 de ore din momentul aducerii la cunoștință a ordonanței de punere sub învinuire, un alt reprezentant în privința căruia nu se desfășoară un proces penal. Dacă persoana juridică nu și-a desemnat un reprezentant, judecătorul de instrucție sau instanța de judecată pot desemna un reprezentant al persoanei juridice în privința căruia nu se desfășoară un proces penal.

Potrivit proiectului, persoanele juridice înregistrate în Republica Moldova vor putea beneficia de asistență juridică garantată de stat.


Pub