„Eu nu am să comentez acest episod. Colegul meu, ministrul Bolea și-a cerut scuze, a explicat care este situația. Cu siguranță, este un lucru regretabil”, a declarat Buzu.
Organizațiile neguvernamentale de media condamnă limbajul licențios al ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Astfel, ONG-urile solicită prim-ministrului, Dorin Recean, să asigure tragerea la răspundere disciplinară a ministrului.
Fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu un comentariu, după ce ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a vorbit necenzurat, în direct, în cadrul unei conferință de presă. „Asta arată atitudinea Maiei Sandu și a întregii guvernări PAS față de cetățenii Republicii Moldova”, a notat acesta.
„Vladimir Bolea e membru al Guvernului. Și-a recunoscut/asumat public greșeala”. Astfel a comentat Executivul limbajul licențios al ministrului Agriculturii.
Ministrul Agriculturii a venit cu scuze, după ce a folosit un limbaj licențios în direct, în cadrul conferinței de presă susținută astăzi de la tribuna instituției pe care o conduce.
Ministrul Agriculturii a vorbit necenzurat chiar de la tribuna instituției pe care o conduce, in direct, în cadrul unei conferință de presă. Totul s-a întâmplat în timp ce un jurnalist îi acorda o întrebare. „O zai*it p*lă aista, ble*”, a zis, la un moment dat, Bolea.
Fostul premier, Ion Chicu, a venit cu o reacție, după ce ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a vorbit necenzurat, în direct, în cadrul unei conferință de presă. Acesta a postat un mesaj scurt pe pagina sa de facebook.
PAS a venit cu o reacție, după ce ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea a înjurat un jurnalist. Astfel, formațiunea atenționează toți demnitarii care sunt membri/afiliați ai PAS să aibă un limbaj demn în orice situație.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!