79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Țigările se scumpesc: Câți bani vor scoate din buzunare fumătorii pentru un pachet

Țigările vor fi mai scumpe din nou pentru moldoveni. Potrivit Serviciului Fiscal de Stat comercianții nu au dreptul să vândă un pachet la preţ mai mic decât cel de referință - 38,5 lei.

Foto: economica.net

„Conform prevederilor art.1233 alin.(1) din Codul fiscal, prețul de referință (per pachet) reprezintă valoarea rezultată prin aplicarea (înmulțirea) cotei accizei minime pentru anul de referință la volumul în expresie naturală (1000 bucăţi) cu coeficientul de 1,46 înmulțit la numărul de ţigarete în pachet şi împărţit la 1000.

Pentru anul 2024 cota minimă a accizei pentru 1000 de unități de țigări sau țigări de foi constituie 1318,62 lei, astfel încât prețul de referință pentru un pachet ce conține 20 de unități de produs menționat constituie 38,5 lei.

Atenționăm asupra faptului că se interzice vânzarea de către orice persoană a țigaretelor şi a ţigărilor de foi (cigarillos) la preţ mai mic decât cel de referință - 38,5 lei”, se arată în comunicat.

De asemenea Serviciul Fiscal de Stat menționează că , încălcarea acestei prevederi atrage după sine aplicarea sancțiunii conform art. 2621 alin.(3) din Codul fiscal, potrivit căruia înregistrarea preţului maxim de vânzare a ţigaretelor la o valoare mai mică decât preţul de referinţă, comercializarea ţigaretelor şi a ţigărilor de foi (cigarillos) la un preţ mai mic decât preţul de referinţă se sancţionează cu amendă în mărime de la 30% la 50% din valoarea ţigaretelor şi/sau a ţigărilor de foi (cigarillos) aflate în stoc la momentul controlului, pornind de la preţul de referinţă.

Începând cu 1 aprilie 2023 a intrat în vigoare noi modificări la Codul Fiscal al Republicii Moldova. Acestea vizează aplicarea unui preț de referință pentru comercializarea țigărilor și țigaretelor de foi (cigarillos).


Pub