23,33 lei/l Benzină se scumpește mâine cu 5 bani la 23,33 lei/litru după ANRE, motorină la 20,27 lei/l la pompă 20,13 lei Euro urcă la 20,13 lei pe BNM azi cu +0,01 față de ieri, dolar stabil la 16,90 lei 2.020 lei/Gcal Căldura se ieftinește la Chișinău la 2.020 lei/Gcal după ANRE, la Bălți crește la 2.201 lei/Gcal 51.000 lei Tineri condamnați la închisoare pentru furtul a 51.000 lei dintr-o bancă din capitală în decembrie 2025
(live/update) Parlamentul, în ședință. Se reorganizează SHS și se crează o structură nouă la Mediu. Stefanco: „Legea nu va funcționa ca o bâtă pentru agenții economici?

Deputații vor examina mai multe proiecte de lege astăzi, printre care modificarea Codului Educației, norme mai dure pentru exploatarea sexuală a copiilor, dar și scandaloasa Lege care a băgat avocații în grevă, trimisă la reexaminare în Parlament, după critici dure venite, inclusiv, de la Bruxelles. Urmăriți live ședința, doar pe UNIMEDIA.

Foto: UNIMEDIA

17:00                                                                                                                                                               Sergiu Lazarencu: „Nu vor fi acești inspectori o bâtă pentru agenții economici.”

16:58                                                                                                                                            Sergiu Stefanco, PPDA: „Legea nu va funcționa ca o bâtă pentru agenții economici? De ce pun această întrebare? Pentru că vreau un răspuns - cum vor acționa acești inspectori? De fiecare dată vorbim despre reforme la Ministerul Mediului, însă avem situații foarte diferite la nivel de țară.”

16:49
Deputații votează inițiativa legislativă care modifică 12 acte normative din domeniul mediului. Se crează o nouă structură - Instituția Publică Administrația Națională „Arii Naturale Protejate" și se crează prin reorganizarea Serviciului Hidrometeorologic de Stat a Instituției Publice Autoritatea de Meteorologie gi Monitoring de Mediu.

16:20
Deputații au votat Proiectul de lege privind transformarea rețelei de date contabile în rețeaua privind durabilitatea agricolă și alte intervenții în actele normative din domeniul agricol.

16:10
Modificările la Codul Educației au fost votate doar de deputații PAS.

16:00
Lilian Carp, deputat PAS: Unii nu au copii, nu au crescut un copil, dar vin aici și fac populism.

15:48
Usatîi către Perciun: Ați făcut „obkatka” în calitate de următorul premier după Munteanu - primul candidat, până în vară mai apar și alții.

15:45
Reanto Usatîi: Dacă o să dansați prin sate ca Radu Marian o să ridicați notorietatea, mă concetez și eu cu Țîrdea, dacă trebuie.

15:36
Ion Chicu, PDCM: Dacă Bostan e atât de superman, să-l mutăm ca pe Bolea, de la Agricultură, unde a făcut mare treabă, pe alt domeniu. Să respectăm principiile democratice și să nu facem excepții, să lăsăm mediul academic să decidă, fără excepții.

15:02
13 deputați s-au înscris cu luări de cuvânt la proiectul CE.

15:01
Dan Perciun și-a finalizat raportul pe modificările la Codul Educației. Grosu: Observ că unii colegi și-au luat o pauză binemeritată gastronomic, trapeza. Noi ne hrănim spiritual aici.

14:36
Dan Perciun a dat asigurări, de la tribuna Parlamentului, că, după absorbția universității de la Cahul de către UTM, contractele de studii, care sunt acum în jumătate decât cele din universitățile din Chișinău, vor rămâne neschimbate.

14:30
Alla Pilipețcaia: Ce se va întâmpla cu liceul de la Soroca de limbă rusă, dacă nu va avea suficienți elevi pentru clasele liceale și altă instituție în limba rusă în regiune nu este?

Perciun: Dacă în raza de 20 de km nu există alternativă, atunci lucrurile rămân așa cum sunt - 1 elev va fi, un elev va rămâne acolo, asta și prevede legea.

14:25
Perciun, întrebat cum consiliile locale vor fi „motivate” să se conformeze pentru reorganizarea școlilor cu puțini elevi: Vom discuta cu primarii, nu toți vor să își asume administrarea școlilor. Ne vom lua această pauză până la lectura a doua. Majoritatea sunt pentru a păstra modelul actual - școlile să fie în subordinea consiliilor raionale. Urmează să vedem și cum vor fi reorganizate consiliile raionale, dupa reforma administrativă, care ar putea deveni niște structuri regionale, subordonate direct ministerului, dar acest lucru s-ar putea întâmpla nu mai devreme de 2027.

13:31
Perciun: Profesorii vor decide cine va fi rector. Al treilea mandat este o excepție, pentru că absorbții nu vor mai fi. Făcând excepție de la faptul că domnul Bostan (rectorul UTM) a candidat pe lista PAS, dumnealui nu are afiliere politică, este un rector foarte bun. Se aplică această excepție la toate cele 3 universități. Se polemizează, se politizează, e un subiect pe care l-am fi folosit și noi, dacă eram în opoziție.

12:53
Adela Răilean, PSRM: Se vor da 40 de milioane Universității din Cahul, pare un soi de mită. De ce nu se fac aceste investiții fără fuziune?

Perciun: La Cahul învață 390 de studenți la zi și se confruntă cu o concurență mare cu cea de la Galați, România. Lor le este foarte greu să reziste în formatul actual, acestei concurențe. Am oferit în ultimii ani bani, s-a creat un mini-Tekwill, se va renova un cămin, unde este doar scheletul unui cămin. Am dat bani din buget ca să acoperim necesitățile, la final de an. În plus, dorim o diversificare a facultăților - mai multă inginerie, IT, viticultură.

12:36
Perciun: E vorba despre 73 de școli, în total 1300 de copii, 0,5% dintre elevii din țară, care urmează să meargă la alte școli. Ne-am preocupat să cumpărăm autobuze, am fost rezonabili și am pus pragul de 35 de copii în gimnaziu, nu la 50, altfel ar fost afectați 6 mii de copii. În aceste 73 de școli, rata de promovare la matematică e 60%, cu media de 4,96, iar la română - media 5,72.

12:23
Perciun: Este despre calitate, nu despre economie. Să finanțezi o clădire cu 200 de locuri, unde învață 10 copii - pe căldură, pe toate cheltuielile, acești bani mai bine îi dăm la salariul profesorului, la dotările profesorilor. Propunem linia raționalului - 10 copii. Școala și grădinița rămâne dacă sunt 10 copii, asta nu înseamnă că administrațiile locale nu pot reorganiza, dacă sunt mai mulți de 10 copii. Propuneți voi limita - 2 copii? 4?

12:00
Perciun: Fiecare a 5 școală din țară are mai puțin de 90 de elevi. Este o discuție pe care ne-o asumăm, copiii trebuie să aibă ocazia să aibă o școală puternică. Corelarea dintre număr și performanță este foarte puternică. În școlile cu mai puțini de 200 de elevi, doar 1 din 10 atinge competențe la lectură, matematică și științe.

11:57
O altă modificare la CE se referă la angajarea directorilor adjuncți în baza de concurs, organizat o dată la 5 ani.

11:51
Perciun: O altă schimbare este ca școlile cu peste 400 de elevi să treacă la gestionare autonomă a bugetului și să nu meargă la Direcția Educație pentru cretă, o căldare de var sau alte achiziții.

11:48
Perciun: Discuțiile din societate sunt... o atitudine arogantă și disprețuitoare față de mediul academic. Vor fi alegeri, cu vot secret și au fost nu puține cazuri când rectorii în funcții au pierdut. Logica noastră este despre continuitate a integrărilor pentru o nouă comunitate academică, iar acest proces are nevoie de timp.

11:36
Dan Perciun: Astăzi, rectorii pot avea doar două mandate consecutiv, iar după o pauză pot să aibă alte două mandate și tot așa. Codul Civil spune că dacă o instituție e absorbită de alta, instituția finală rămâne aceeași, iar dacă două instituții fuzionează și se crează o nouă instituție.

Perciun recunoaște în Parlament că schimbă CE pentru a permite rectorului Bostan să ia al treilea mandat la UTM.

11:29
Din septembrie 2026, copiii din clasele a 4 vor primi note, în loc de califcative, la principalele discipline.

11:25
Transmisiunea live din Parlament s-a blocat.

11:22
O altă modificare la CE este crearea de grupe speciale în școli destinate copiilor cu dizabilități mintale severe, cu doi pedagogi instruiți. Perciun: Astfel, ei vor rămâne în comunitate și vor beneficia mai eficient de învățământul incluziv.

11:18
Deputații discută noul Cod al Educației.

Dan Perciun, ministrul Educației: Începem cu programele finanțate de stat pentru limbă română și istorie ca sprijin pentru copiii reveniți din diasporă, pentru o facilitare a integrării lor.

11:05
Deputații modifică o anexă la Acordului de comerț liber dintre Republica Moldova şi Republica Turcia, privind definiția noțiunii de „produse originare” şi metodele de cooperare administrativă.

Decizia, votată în ambele lecturi de toți deputații.

11:02
Deputații au aprobat ordinea de zi pentru ședința de astăzi și de joia viitoare, când se va examina și o moțiune de cenzură.

10:59
Renato Usatîi: Să fie invitat premierul până la 22 mai, de hramul orașului Fălești, când dumnealui pleacă, măcar să ne luăm rămas bun.

Grosu: Tot ați fost pe la Moscova? Parcă v-am văzut pe aici sau online a fost?

10:52
Vasile Costiuc cere audierea premierului Munteanu pe scandalul legat de fabrica de armament de la Ungheni.

Lilian Carp: Iată ce înseamnă dacă citești și nu înțelegi sau nici nu citești, Vasea, ce să-ți fac.

10:49
PAS a respins, în continuare, toate propunerile opoziției - inclusiv examinarea proiectului care ar obliga rețelele mari de marketuri să ofere 50% dintre rafturi producătorilor autohtoni.

10:36
Odnostalco vrea audierea ministrei Muncii pe facturile mari și lipsa compensațiilor: de ce de la 1 ianuarie au dispărut complet compensațiile la curent?

Deputată PAS: Voi ce ați făcut ca să avem lumină, când e bombardată Ucraina?

Propunerea nu a fost susținută de PAS.

10:33
Deputatul PSRM, Marcel Cenușă, solicită audierea SIS, MAI și Cultură pe scandalul la biserica din Dereneu, în special pe implicarea organelor de forță și cum Ministerul Culturii a transmis lăcașul Mitropoliei Basarabiei și „cine de fapt sunt spioni printre fețele bisericești”.

Liliana Nicolaescu-Onofrei: Exista decizia din 2018, video, ce a decis localitatea - clădirea s-a transmis comunității, nu unei mitropolii sau alteia. Trebuie să avem încredere în organele statului, să vedem cum acționează și cele de protecția copiilor. De unde au venit protestatarii acolo, organele de drept se vor clarifica.

10:27
Igor Dodon: Solicit premierului Munteanu să vină cu un raport în Parlament pe activitate. Noi o putem face prin moțiune de cenzură, dar înainte să fiți plecați din funcție să veniți aici cu raport. Prin aprilie, mai, veți pleca.

Doina Gherman: Nu are ce veni premierul aici să fie evaluat politic. Cutuma aceasta de 100 de zile e de modă veche. Scenariile de la Moscova le lăsăm deoparte.

10:23
Odnostalco, PSRM cere audierea ministrei de Interne pe combaterea traficului și consumului de droguri. 

Lilian Carp: Am avut audieri la Comisie. Au avut loc rețineri, destructurări de grupări. Cred că ministerul are ce prezenta.

Propunerea a fost susținută de PAS. Grosu: Calm, calm, nici domnul deputat nu crede.

10:22
Renato Usatîi: Am comandat pentru toți deputații o carte despre istoria Singapurului, să ajute guvernarea și opoziția, mai ales guvernarea.

Igor Grosu: Mulțumim. De la flori, la cărți, o trecere frumoasă.

10:19
Deputații au ținut un minut de reculegere pentru soldații care au murit în războiul din Afganistan. Aproape 13 mii de moldoveni au participat la acel război, 310 dintre ei au murit pe câmpul de luptă.

10:16
Deputații au aplaudat și au remarcat opera marelui poet Grigore Vieru, care s-a născut pe 14 februarie.

10:13
Doi deputați socialiști, Grigore Novac și Zinaida Greceanîi, felicitați și aplaudați cu zilele de naștere, sărbătorite în ultimele zile.

10:12
Cu întârziere de 12 minute, 97 de deputați au ajuns în sală. Începe ședința plenară.

10:08
Deputații întârzie, ca de obicei.

Urmărește live ședința Parlamentului:



 Iată ordinea de zi:



Pub