„Probele au fost prelevate de către inspectorii ANSA, din cadrul postului de inspecție la frontiera Leușeni, urmare a implimentării Ordinului directorului general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor nr. 696 din 11 decembrie 2024, cu privire la executarea Programului național de monitorizare a conținutului de nitrați și a reziduurilor de pesticide.
Pentru a evita riscul asupra consumatorului, s-a decis reținerea oficială a loturilor suspecte, cu sigilarea și nimicirea lor, sub supravegherea ANSA. Lotul de ceai menționat nu a fost pus în comerț.
IMPORTANT!
Reziduurile de pesticide nu dispar din produsele alimentare prin spălare sau tratare termică. Prin urmare, orice depășire a limitei maxime admisibile prezintă un risc pentru siguranța alimentară.
Îndemnăm operatorii din domeniul alimentar să manifeste responsabilitate și să nu introducă pe piață produse alimentare cu depășiri ale limitelor maxime admisibile de reziduuri.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor își reafirmă preocuparea pentru protejarea sănătății consumatorilor și va continua acțiunile de control și monitorizare a produselor de import, inclusiv a reziduurilor de pesticide din produse alimentare”, se arată într-un comunicat emis de ANSA.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!