Reprezentanții PSRM în Parlament și administrația publică locală, alături de susținătorii săi și oameni simpli și-au exprimat dezacordul față de acțiunile autorităților centrale de creștere a tarifelor la produse și servicii, de neglijare a intereselor administrațiilor locale, de persecutare a oponenților politici, de utilizare a instituțiilor statului în scopurile politice înguste ale partidului de la guvernare.
„Oamenii condamnă „vremurile bune” care au adus la sărăcirea fără precedent a populației, datorită cărora obiectele de menire socială din localități, inclusiv școlile și spitalele rămân fără finanțare, satele și orașele se scufundă în întuneric, iar cetățenii rămân de unii singuri în fața multiplelor probleme generate de conducerea țării, neștiind cum să supraviețuiască”, menționează PSRM.
Protestatarii au purtat pancarte: „Jos Guvernul PAS!; Stop sărăcie, dictatură, dezastru!; Opriți haosul!; Jos vremurile nebune!; Vrem dreptate!; Stop genocidului”.
Socialiștii afirmă că „sunt determinați să continue protestele și să consolideze societatea în vederea obținerii alegerilor anticipate parlamentare”.





Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!