79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Pompierii și salvatorii au ocupat locul III în cadrul Spartachiadei MAI la proba Sambo

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au ocupat locul III la lupta „Sambo” în cadrul Spartachiadei MAI, ediția 2022. Participanții și-au încercat puterile la mai multe categorii de greutate, iar cei mai buni luptători au fost premiați în baza a două clasamente, cel individual și general.

Foto: IGSU

Astfel, conform rezultatelor finale, în clasamentul general, echipa IGSU s-a poziționat pe locul III, locul II a fost obținut de Inspectoratul General de Carabinieri, iar locul I a fost ocupat de angajații Inspectoratului General al Poliției.

În clasamentul individual, pompierii IGSU au ocupat următoarele locuri: la categoria de 74 kg, locul II a fost obținut de locotenentul-major Adrian Nichifor, tot pe locul II s-a poziționat și sergentul inferior Ruslan Dragoșciuc, la categoria de 88 kg. Pe locul III la categoriile de 98 de kg s-au poziționat sergentul-major Victor Motriuc și sergentul major Maxim Onceanu.

Întrecerile s-au desfășurat în perioada 15 – 16 noiembrie 2022. Aici au concurat angajați din toate subdiviziunile subordonate Ministerului Afacerilor Interne.

Spartachiada MAI este desfășurată anual și are drept scop perfecționarea nivelului de pregătire fizică, menținerea spiritului de echipă și al profesionalismului angajaților, dar și promovarea sportului și modului sănătos de viață în rândul angajaților Ministerului Afacerilor Interne.


Pub