79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Elena Mârzac, directoare CID NATO: Cu regret, moldovenii sunt mai interesați de probleme social-economice, decât de războiul din Ucraina

Șefa Centrului de Informare și Documentare NATO în Republica Moldova, Elena Mârzac, anunță că, spre regret, moldovenii sunt mai mult interesați de problemele lor personale de ordin social-economic, cum ar fi prețurile, tarifele la resursele energetice, decât de războiul din Ucraina. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi”.

Foto: UNIMEDIA

„Cu părere de rău, avem mai mult preocupări de ordin economic, cum ar fi criza energetică, prețurile, corupția și doar pe locul 4 este preocuparea față de războiul din Ucraina.

Ceea ce ne demonstrează că, fie s-a perceput acest fapt că deja riscul nu este atât de eminent pentru țara noastră, pentru o escaladare a războiului pe teritoriul nostru sau deja viața de rutină, problemele care vin odată cu sosirea iernii, cu prețurile și cu facturile care vin în poștă îi preocupă pe cetățeni tot mai mult și mai mult”, a declarat Elena Mârzac.


Pub