„Vreau să le reamintesc tuturor că Moldova este un stat neutru, iar acesta este principalul nostru avantaj geopolitic în fața oricăror riscuri militare. Iar „ajutorul” militar de la NATO s-ar putea dovedi a fi acel deserviciu notoriu care nu va face decât să înrăutățească lucrurile, să aducă durere țării noastre și să transforme soldații și oamenii noștri în carne de tun în scenariile cinice ale marilor jucători mondiali. Nu avem nevoie de asta. Avem nevoie de pace, dar nu de planurile militare NATO”, a mai spus acesta.
Ministra de Externe a Marii Britanii, Liz Truss, afirmă că „Moldova trebuie echipată conform standardelor NATO”, pentru a putea face față unui eventual atac din partea Rusiei. Truss a declarat că au avut loc discuții cu aliații despre cum să ajute națiunile mai mici să se apere.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!