„Arhiepiscopul Marchel a fost din nou percheziționat la aeroport și nu i s-a permis să părăsească Republica Moldova.
Aceasta este o persecuție din partea autorităților, a Maiei Sandu și a guvernului condus de Dorin Recean, împotriva Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Când spun că Sandu calcă pe urmele prietenului ei Zelenski, mă refer, printre altele, și la divizarea Bisericii. Dacă nu o oprim, va merge și mai departe. Mâinile jos de pe Mitropolia Moldovei”, a scris Igor Dodon.
Arhiepiscopul Marchel a fost oprit din nou pe Aeroportul Chișinău, în timp ce încerca să meargă la un pelerinaj religios, aceasta fiind a 3-a oară timp de 34 de zile. „Vreau să anunț pentru toată lumea că statul nostru Republica Moldova conturează în sine niște apucături ale unui stat polițienesc, iar în ultima vreme ministerele de forță încearcă într-un fel să mă impună să tac. Nu exclud ca în următoare zile să auziți că în casa mea s-au găsit droguri s-au obiecte interzise”, a declarat Arhiepiscopul Marchel.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!