Tentativa de furt s-a produs vineri seară, 20 februarie, în jurul orei 20.00, în cartierul Pilastro din Viterbo, pe Viale Bruno Buozzi. Femeia s-a întors acasă și i-a găsit în locuință pe cei trei bărbați mascați, descriși ca fiind de statură impunătoare, care răscoleau sertarele din living în căutarea unor bunuri de valoare. Apartamentul era deja răvășit, semn că suspecții se aflau în interior de mai mult timp. „Am greșit locuința” Speriată, proprietara a început să țipe.
Reacția hoților a fost însă neașteptată. Potrivit declarațiilor făcute ulterior poliției, aceștia s-au întors spre ea și, în loc să fugă, și-au cerut scuze. „Am greșit locuința”, i-ar fi spus aceștia femeii, după ce și-au cerut scuze.
„Departe de a părea intimidați, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, în loc să fugă și-au cerut scuze, spunându-mi că au greșit apartamentul”, a povestit proprietara. În mod surprinzător, cei trei au părăsit calm apartamentul pe ușa principală, fără să o agreseze pe victimă.
Femeia, aflată în stare de șoc, a alertat imediat autoritățile. Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să-i identifice pe suspecți, analizând declarațiile martorilor și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă.
Potrivit relatării victimei, hoții ar fi vizat, cel mai probabil, un alt apartament, unde se așteptau să găsească bunuri mai valoroase. În locuința în care au intrat nu ar fi existat obiecte de valoare semnificativă, așa că nu au sustras nimic din casa femeii.
Cazul a stârnit reacții în rândul localnicilor, unii dintre aceștia ironizând situația și numindu-i pe suspecți „domnii”, în condițiile în care și-au cerut scuze înainte de a pleca.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!