Potrivit Consiliului UE, persoanele sancționate ar fi fost implicate în operațiuni finanțate de Rusia pentru influențarea alegerilor parlamentare din 2025, inclusiv prin cumpărarea voturilor și campanii de dezinformare, scrie canalul de telegram SPPOT.
După actualizarea de luni, regimul european de sancțiuni privind Republica Moldova se aplică unui total de 29 de persoane și cinci entități. Sancțiunile prevăd înghețarea activelor și interdicția de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene.
„În special, Consiliul o include pe Irina Vlah, lidera Partidului Inima Moldovei, pentru rolul său activ în organizarea unui miting electoral plătit în iulie 2025, simulând sprijin public pentru blocul politic „patriotic” nou format. Vlah a efectuat în repetate rânduri vizite la Moscova în perioada premergătoare alegerilor parlamentare din septembrie 2025, întâlnindu-se cu înalți oficiali ruși pentru a primi instrucțiuni de coordonare electorală”, se menționează în nota Cosiliului.
„Printre cei enumerați se numără și Anton Tregub, un curator rus al partidului politic Moldova Mare, care a coordonat campania electorală a acestuia prin încurajarea mitei și a corupției. Partidul a fost exclus de la participarea la alegeri din cauza finanțării ilegale și a cumpărării de alegători. Anton Usov, un alt cetățean rus, s-a infiltrat în structurile bisericești și a coordonat o campanie de influență prin mobilizarea preoților și instruirea acestora cu privire la modul în care enoriașii lor ar trebui să voteze. De asemenea, el este responsabil pentru facilitarea plăților prin canale rusești și pentru colectarea sistematică a datelor cu caracter personal în timpul evenimentelor religioase”, mai precizează Consiliul UE.
La rândul său, Irina Vlah susține că decizia a venit după ce ea a solicitat conducerii UE „să examineze gravele abuzuri antidemocratice ale PAS”.
„După ce nu s-au adeverit suspiciunile de finanțare ilegală a Partidului Republican "Inima Moldovei", în baza cărora candidații formațiunii au fost excluși din alegerile parlamentare din 2025, iar activitatea partidului a fost limitată, am solicitat conducerii UE să examineze gravele abuzuri antidemocratice ale PAS.
A venit și răspunsul - sancțiuni la nivel european. Asta e tot ce trebuie să știm despre UE, democrație și integrare europeană.
Dar, lupta continuă și sunt sigură că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va triumfa”, a scris politiciana.
Recent, după ce Viktor Orbán a pierdut puterea în Ungaria și posibilitatea de a bloca sancțiunile UE împotriva Rusiei, la Bruxelles s-a decis să nu se mai amâne interzicerea eliberării vizelor și înghețarea activelor a doi reprezentanți de rang înalt ai regimului lui Putin. Comisia Europeană a propus includerea patriarhului Kirill și a președintelui Federației Internaționale de Șah (FIDE), Arkady Dvorkovich, în cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni.
La începutul lunii mai 2023, președinta Maia Sandu a salutat decizia Consiliului Uniunii Europene de a sancționa persoanele care participă la acțiuni de destabilizare a Moldovei și amenință suveranitatea și independența țării, statul de drept, stabilitatea sau securitatea statului. „Datorită acestei decizii, Uniunea Europeană le va putea îngheța averea și bloca intrarea în UE persoanelor care subminează procesul politic democratic sau încearcă să răstoarne ordinea constituțională, inclusiv prin acte de violență”, a declarat președinta.
S-a întâmplat după ce, miniştrii de externe din ţările membre ale Uniunii Europene, reuniţi la Luxemburg pentru Consiliul Afaceri Externe, au ajuns la un acord politic pentru stabilirea unui nou regim de sancţiuni împotriva celor care acţionează pentru destabilizarea statului şi împotriva ordinii constituţionale a Republicii Moldova.
La sfârșitului lunii mai din 2023, Consiliul UE a decis sancționarea a cinci persoane acuzate că vor să destabilizeze situația din Republica Moldova. Este vorba de oligarhi fugari, apropiații lor și oameni apropiați de Rusia: Ilan Șor, Igor Ceaika, Gheorghe Cavcaliuc, Marina Tauber, Vladimir Plahotniuc, Aleksandr Kalinin, Grigore Caramalac.
În ianuarie 2024, Serviciul Informații și Securitate (SIS) a publicat un ordin cu privire la aprobarea listei persoanelor în privința cărora există probe, informații documentate că sunt asociate cu subiecții sancțiunilor internaționale Ilan Șor, Vladimir Plahotniuc, Veaceslav Platon, Vladimir Andronachi, Grigore Caramalac și Igor Ceaika.
În octombrie 2024, Consiliul Uniunii Europene a adoptat noi măsuri restrictive față de cinci persoane și o asociație pro-rusă, acuzate de acțiuni de destabilizare în Republica Moldova. Pe listă s-a regăsit și bașcana de atunci a Găgăuziei, Evghenia Guțul, „responsabilă de promovarea separatismului în regiune”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!