„Statele Unite sunt pregătite să investească peste 250 de milioane de dolari pentru a construi o nouă ambasadă la Chișinău, creând sute de locuri de muncă, sprijinind afacerile locale și revitalizând economia Chișinăului (vedeți mai jos o scurtă prezentare video privind impactul pozitiv al unei noi ambasade). După cum am spus în mod constant, orice nouă construcție pe acest teren va respecta semnificația lui culturală și istorică. Îndemnăm autoritățile Republicii Moldova să regândească acest pas și să-și onoreze obligațiunile asumate în urma negocierilor”, se mai menționează în comunicat.
Deputații PSRM și cei din Platforma Pentru Moldova au decis astăzi că terenul unde a fost Stadionul Republican rămâne în proprietatea statului, iar pe spațiul acestuia vor putea fi construite doar obiective sportiv-culturale.
Premierul Ion Chicu s-a arătat dezamăgit de Proiectul care permite construirea pe terenul unde este amplasat stadionul Republican doar a obiectivelor sportiv-culturale, votat astăzi în Plen. Premierul consideră o eroare să modifici o lege care vizează relațiile bilaterale între parteneri strategici.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!