„În cadrul primei sale zile la Adunarea Generală a ONU, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a subliniat progresele pe care țara le-a realizat în contextul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), urcând în Clasamentul ONU de pe locul 48 în 2021 pe locul 25 în 2023. În pofida provocărilor recente, precum pandemia Covid-19 și războiul Rusiei împotriva Ucrainei, Moldova și-a consolidat angajamentul către ODD. Președinta a evidențiat măsurile adoptate în sectorul energetic, inclusiv diversificarea surselor de aprovizionare cu energie și dezvoltarea unui cadru legislativ pentru producerea energiei din surse regenerabile”, menționează Președinția.
În marginea Adunării Generale a ONU, Președinta Sandu a avut discuții bilaterale cu lideri europeni precum Președintele Confederației Elvețiene, Alain Berset, Președinta Slovaciei, Zuzana Čaputová, și Prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson. Discuțiile s-au axat pe aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, derularea reformelor și consolidarea relațiilor bilaterale.
De asemenea, Maia Sandu a discutat cu Victoria Nuland, Subsecretarul de stat al SUA pentru afaceri politice, subliniind aprecierea pentru suportul constant american.
La invitația Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, António Guterres, Maia Sandu și-a început vizita la New York. Președinta participă la cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale. În acest context, Promo-LEX consideră că aceasta este o bună oportunitate pentru a informa comunitatea internațională despre problemele grave de drepturile omului din regiunea transnistreană și de a solicita ajutor și implicare în îmbunătățirea situației din acest teritoriu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!