Sergentul-major Florian Montorio, din cadrul Regimentului 17 Geniu Parașutiști din Montauban, a fost ucis în această dimineață în sudul Libanului, în urma unui atac care a vizat forțele UNIFIL, a transmis preşedintele Emmanuel Macron.
Alți trei militari francezi au fost răniți în același incident și au fost evacuați pentru îngrijiri medicale. Potrivit declarațiilor oficiale, există indicii puternice că atacul ar fi fost comis de gruparea Hezbollah. În acest context, Franța a cerut autorităților libaneze să îi identifice și să îi aresteze de urgență pe cei responsabili.
Într-un mesaj sfidător postat pe canalul său de Telegram, liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a declarat că marina iraniană este gata să provoace "noi înfrângeri amare" inamicilor săi.
„Marina curajoasă este gata să-l facă pe inamic să guste amărăciunea noilor înfrângeri", a afirmat într-o declaraţie difuzată pe Telegram noul ayatollah, care nu a mai fost văzut în public de la numirea sa.
Iar ministrul adjunct de externe al Iranului, Saeed Khatibzadeh, a declarat sâmbătă că preşedintele american Donald Trump "postează şi vorbeşte mult", după ce republicanul a declarat că este posibil să nu prelungească armistiţiul cu Iranul după expirarea acestuia, miercuri.
„Ştiţi, partea americană postează şi vorbeşte mult. Uneori este confuz, contradictoriu", a spus Saeed Khatibzadeh, ca răspuns la o întrebare despre Donald Trump la un forum diplomatic din Antalya, sudul Turciei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!