„În procesul de pregătire a exercițiului electoral, am atenționat autoritățile ruse asupra tentativelor unor entități de a transporta organizat cetățenii către secțiile din cadrul Ambasadei noastre la Moscova. Astfel, considerăm că aglomerațiile de la cele două secții de votare din Rusia au fost create artificial, în scopul periclitării procesului electoral.
În acest sens, atragem atenția repetat autorităților ruse și oricăror entități asupra neadmiterii transportării ilegale a alegătorilor către secțiile de vot.
Precizăm că secțiile din Moscova sunt dotate cu numărul maxim de buletine de vot - 5000 pentru fiecare secție. Decizia de a deschide secții de votare în Federația Rusă doar în sediul Ambasadei s-a luat ca rezultat al incapacității de a întruni în alte orașe/locații toate cerințele de securitate, astfel încât să ne asigurăm că nu vor exista primejdii pentru cetățenii noștri care vor veni să voteze și funcționarii electorali care vor asigura organizarea procesului”, comunică MAE.
Cele două secții de votare pentru moldovenii din Federația Rusă s-au deschis fără incidente, la ora locală 07:00. Potrivit imaginilor de pe rețelele de socializare, la intrarea în secții deja s-au format cozi mari. Căile de acces au fost separate prin garduri metalice.
Astăzi, peste 2 mii de secții de votare din țară, dar și de peste hotare, și-au deschis ușile pentru a primi alegătorii. Moldovenii sun invitați la referendumul pentru modificarea Constituției pentru includerea vectorului european și își aleg astăzi Președintele țării, din 11 candidați înscriși în cursă: Alexandr Stoianoglo, Maia Sandu, Renato Usatîi, Vasile Tarlev, Irina Vlah, Ion Chicu, Andrei Năstase, Octavian Țîcu, Victoria Furtună, Tudor Ulianovschi și Natalia Morari. Scrutinele sunt monitorizate de peste 2 mii de observatori naționali și internaționali.
UNIMEDIA vă va ține la curent cu toate informațiile de ultimă oră.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!