Membrul CEC Vadim Filipov l-a întrebat pe reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe, Vadim Zmeu, care a fost propunerea misiunii diplomatice a R. Moldova aflată în Federația Rusă cu privire la deschiderea secțiilor de votare?
„Cu referire la Federația Rusă au fost propuse două secții de votare în incinta misiunii diplomatice a R. Moldova, având în vedere care sunt condițiile la moment în Federația Rusă și aflarea Federației Ruse în război cu Ucraina și din considerentul că nu putem asigura securitatea procesului de vot”, s-a implicat în discuție președinta CEC, Angela Caraman.
„Ambasada și-a menținut poziția și la scrutinul din 2024 și anume, ținând cont de situația din regiune a propus doar două secții de votare în cadrul Ambasadei Moldovei la Moscova”, a răspuns reprezentantul MAE, Vadim Zmeu.
„În baza scrisorii parvenite de la MAE din data de 28 iulie 2025, MAE ne comunică faptul că, pe teritoriul Federației Ruse potrivit datelor statistice oferite de stat sunt 200 de mii de cetățeni aflați în Rusia, iar potrivit datelor statistice în baza estimării - 220 de mii de alegători. Care a fost motivul că s-au propus a fi deschise doar 2 secții de votare pentru așa număr mare?”, a mai întrebat Vadim Filipov.
„Este vorba doar despre riscuri și despre garanții, asigurarea securității participanților la scrutin, precum și a membrilor birourilor electorale”, a răspuns Zmeu.
În context, Filipov a venit cu o propunere: „Prin decizia CEC din 2024 au fost constituite 5 secții de votare pentru cetățenii moldoveni aflați în Federația Rusă, am propunerea să fie menținută aceeași cifră și cu locațiile respective:
- Moscova, secția Ambasadei,
- Moscova 2 - Secția consulară a ambasadei,
- Sankt Petersburg,
- Iaroslav,
- Surgut.
„Am consemnat propunerea dvs, o voi supune votului, dar amintesc că atunci când am propus, anul trecut, constituirea a 5 secții de votare, după aceasta am fost în situația în care nu a fost posibil de constituit biroul electoral al acestor secții de votare din motive de securitate și noi, mergând pe aceeași formulă putem doar să compromitem acest proces”, a comentat Angela Caraman.
„Aș fi susținut propunerea de extindere a unor secții de votare din Federația Rusă, dar suntem în aceleași circumstanțe ca și în anul precedent, în care, din condiții de securitate nu putem vota secții de votare în afara misiunii diplomatice. Situația e similară și Ucrainei, și Israelului. Din acest considerent, eu mă voi abține”, a menționat vicepreședintele CEC, Pavel Postică.
„Am avut la CEC o solicitare de a deschide o secție de votare în orașul Vinița din Ucraina și la fel nu am venit cu această propunere, pentru că este situația că nu putem asigura securitatea procesului și nici a funcționarilor, și nici a alegătorilor pe teritoriul unde au loc conflicte militare, unde zilnic mor civili”, a adăugat președinta CEC.
Propunerea nu a acumulat un număr suficient de voturi din partea membrilor Comisiei.
Comisia a decis organizarea a 301 secții de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare. Dintre acestea 4 secții de votare vor fi constituite pentru cetățenii Republicii Moldova aflați pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, Canadei, Regatului Norvegiei, Regatului Suediei, Republicii Finlanda, Republicii Islanda, Japonia, Republica Coreea, Australia și Noua Zeelandă care au ales să utilizeze drept metodă alternativă de vot, votarea prin corespondență.
Tot astăzi, Comisia Electorală Centrală a decis că alegătorii din regiunea transnistreană, precum și cei domiciliați în Bender și în comuna Chițcani, satele Cremenciug și Gîsca, din raionul Căușeni, vor putea vota în 12 secții electorale la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!