„La mulți ani, Aura!
Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural adresează astăzi cele mai calde felicitări și gânduri de recunoștință îndrăgitei interprete Aura, o voce emblematică a muzicii ușoare autohtone.
Vă mulțumim pentru profesionalismul, sensibilitatea și generozitatea prin care ați adus arta mai aproape de inimile ascultătorilor. Piesele „1001 de nopți”, „Ai venit să vezi”, „În grădina copilăriei” au devenit șlagăre care continuă să răsune în inimile tuturor generațiilor, purtând nostalgie, visare și bucurie.
Vă dorim multă sănătate, inspirație neîntreruptă, armonie și realizări frumoase. Să rămâneți aceeași prezență luminoasă pe scena muzicală!”, se arată în mesajul Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural a municipiului Chișinău.
Aurica Cotelnic, cunoscută pe scena muzicală drept „Aura”, s-a născut la 3 decembrie 1971, la Chișinău. A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice în 1993, specialitatea Dirijat Coral, iar în anii ’90 a debutat ca interpretă, devenind rapid una dintre cele mai îndrăgite voci ale estradei. A lansat albumele „M-ai încântat, băiete” (1997), „Cu dragostea ta” (2000), „1001 de nopți” (2001) și „Meniu pentru doi” (2008), care i-au consolidat renumele artistic.
Într-un mesaj pe rețele, artista le-a transmis fanilor săi: „Cine, dacă nu eu, merit tot ce e mai bun?!”

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!