„Prin derogare de la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 215/2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova, art. 30 alin. (1) și categoria (A) lit. b) din anexa nr.1 din Legea nr. 130/2012 privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, se permite însoţitorilor delegaţiilor străine antrenați în asigurarea misiunilor de protecție a demnitarilor străini de a introduce, purta și folosi pe teritoriul Republicii Moldova armele din dotarea acestora clasificate la poziția tarifară 9301 90 000, în limitele Legii nr. 218/2012 privind modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc”, se arată în decizie.
(doc) Bodyguarzii delegațiilor străine vor putea folosi în RM armele din dotare. Decizia, luată de CSE
Însoţitorii delegaţiilor străine antrenați în asigurarea misiunilor de protecție a demnitarilor străini vor putea introduce, purta și folosi pe teritoriul Republicii Moldova armele din dotarea acestora. Decizia a fost aprobată de Comisia pentru Situații Excepționale. Potrivit CSE, Ministerul Afacerilor Interne va efectua autorizarea și va duce evidența acestora în conformitate cu procedura stabilită pentru armele de apărare și pază.
Foto: Simbol/UNIMEDIA
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!