„Constat că această „comisie de anchetă” are un singur obiectiv: „validarea” acuzațiilor politice nefondate și denigratoare de ani de zile împotriva mea. Nu îi interesează dovezile, argumentele și probele prezentate, așa cum nu-i interesează nici elucidarea, în esență, a ceea ce s-a întâmplat în sistemul bancar.
Oare nu e ciudat că, la o distanță de doar o oră de la așa-zisele audieri de astăzi din comisie (la care, de fapt, m-am autoinvitat – invitația lor mi-a venit ieri după ce am sunat eu un membru al comisiei) unde cei mai mulți membri păreau dezinteresați și nici nu prea au adresat întrebări; au și înaintat un demers la Procuratura Generală?!
Aceasta este încă o dovadă clară că aveau acuzațiile făcute din timp și scenariul de linșaj și denigrare merge „по плану”…
Apropo, nu este oare imixtiunea politicului în Justiție atunci când un grup de deputați, fără măcar să finalizeze Raportul, dau indicații Procuraturii Generale să deschidă dosar penal?!
Îmi doresc mai mult ca oricare membru al acestei comisii, mai mult ca oricare politician aflat la putere sau în opoziție, ca frauda bancară să fie elucidată și în acest sens am fost eu cel care a chemat compania Kroll să investigheze furtul din sistemul bancar. Și chiar îmi doresc ca organele de anchetă, comisiile rogatorii să conducă investigații oneste și profesioniste, nu aberații politice debitate de diletanți...”, se arată în declarația lui Leancă.
Deocamdată, Procuratura Generală nu a venit cu o reacție.
Amintim că la data de 10 iunie, în cadrul ședinței Parlamentului, deputații au constituit Comisia de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar. Din 24 iunie, au început audierile privind frauda bancară din sistemul bancar al RM.
La data de 2 iulie, Alexandru Slusari anunțat că reprezentanții Comisiei parlamentate de anchetă privind frauda bancară au primit copii ale raportului Kroll 2 în limba engleză, însă acesta nu conține și lista beneficiarilor, care s-ar afla în posesia Procuraturii.
La data de 4 iulie, Comisia parlamentară de anchetă privind furtul miliardului a publicat raportul Kroll 2, însă ex-procurorul General, Eduard Harunjen, spune că în raport sunt foarte multe informații eronate și cifre omise. Mai mult decât atât, dânsul spune că la PG nu există nicio listă a beneficiarilor finali ai fraudei bancare.
Precizăm că la data de 23 martie 2018, Banca Naţională a Moldovei anunță că a predat Procuraturii Anticorupţie toate documentele primite de la consorţiul internaţional Kroll şi Steptoe & Johnson, care a investigat jaful din Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.
Atunci, Procuratura menționa că raportul Kroll 2 este în limba engleză, are 150 de file și că la solicitarea autorilor lui, șeful de atunci al instituției, Viorel Morari, a semnat o scrisoare de confidențialitate, ceea ce presupune nedivulgarea informațiilor din document.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!