„Era Spînu, toți îl acuzau că a cumpărat gaz, a fost Parlicov, toți îl acuzau că nu a cumpărat. Cum nu ai face, oricum iese rău”, a declarat Mihai Popșoi.
Parlamentul a aprobat pe data de 13 decembrie instituirea stării de urgență, în sectorul energetic, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 16 decembrie 2024.
La 5 decembrie, premierul Dorin Recean a solicitat demisia ministrului Energiei, Victor Parlicov, a șefului Energocom, Victor Bînzari, și a lui Sergiu Tofilat, membru al Consiliului de Observatori la Moldovagaz.
Totodată, Recean a declarat că va prelua portofoliul de ministru al Energiei: „Până la identificarea unui nou ministru al energiei, anume eu voi prelua portofoliul de ministru al Energiei și voi coordona gestionarea acestui sector important al țării”.
Victor Parlicov a venit cu o reacție după ce premierul i-a solicitat demisia și i-a preluat portofoliul de la Ministerul Energiei: „Nu au încredere și nu au nevoie de mine - plec, care este problema?!”.
Anterior, Victor Parlicov a explicat în ce mod s-a ajuns la solicitarea de majorare a tarifului la gaz din partea Moldovagaz, după ce în septembrie, premierul Dorin Recean dădea asigurări populației că în noul sezon de încălzire, moldovenii nu vor plăti tarife mai mari la gaz și la electricitate.
Parlamentul a organizat pe data de 3 decembrie ședință publică privind majorarea tarifului la gazele naturale și impactul acesteia asupra consumatorilor și economiei naționale, organizată de Comisia economie, buget și finanțe.
Președintele interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, a informat că 80% din volumele necesare de gaze pentru sezonul de iarnă, sunt asigurate. „Lunile decembrie și ianuarie sunt total acoperite”.
Între timp, Maia Sandu a fost întrebată de o jurnalistă dacă intenționează „să se implice în discuțiile cu Gazprom” pe problema asigurării cu gaze naturale. Șefa statului însă a fugit de răspuns, iar paza sa de corp a ținut jurnalista departe de șefa statului.
În noiembrie, Victor Parlicov a fost la Sankt Petersburg, pentru a purta negocieri cu Gazprom, legate de tranzitul gazelor către regiunea transnistreană. Negocierile vin în contextul riscului de a întrerupe tranzitarea gazelor rusești a teritoriului Ucrainei, din 1 ianuarie 2025, când expiră contractul între Gazprom și Naftogaz. Cu câteva zile înainte să plece în Rusia, ministrul Parlicov, a semnat, la Istanbul, împreună cu omologul său turc, Alparslan Bayraktar, un Memorandum de Cooperare în domeniul energetic”.
Revenit în Moldova, Parlicov a prezentat detalii despre întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Gazprom, Alexei Miller, la Sankt Petersburg.
Victor Parlicov a admis că Moldova ar putea fi nevoită să achiziționeze energie electrică din altă parte de la 1 ianuarie și nu din regiunea transnistreană, iar costurile vor fi mai mari: Am avut acest scenariu în calcul când ne-am pregătit de iarnă. Vom achiziționa energie electrică din altă parte, da, ne asumăm că va fi mai scump. Apelăm și la sprijinul partenerilor internaționali, fără ei nu vom putea trece de scenariul în care regiunea transnistreană nu are gaze deloc sau suficient”.
Totodată, fostul ministrul Energiei a anunțat că președintele Gazprom, Alexei Miller, a solicitat părții moldovenești să discute cu autoritățile din Ucraina, pentru a le convinge să continue tranzitul de gaze naturale din Rusia spre R. Moldova și după 1 ianuarie 2025.
La 11 noiembrie, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a demisionat, absolut neașteptat, din Guvernul Recean, dar și din Partidul Acțiune și Solidaritate. „Sper că acest pas să permită revenirea la discuții în spațiul public despre Moldova și mai puțin să se discute despre un om sau altul, așa cum vor dușmanii țării noastre”, a menționat Spînu, fără să-și explice gestul.
Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, i-a mulțumit lui Andrei Spînu pentru activitatea în cadrul formațiunii cât și la Guvern. „Ai contribuit la organizarea noastră ca partid și la victorii electorale importante, iar în Guvern ai avut de luat decizii grele și nu te-ai eschivat de responsabilitatea pentru ele”, a scris speakerul.
„Respect considerentele din care a făcut-o”, a declarat Dorin Recean despre motivul demisiei lui Andrei Spînu din Guvern, fără să explice la ce exact s-a referit.
Totodată, întrebat dacă i-ar mai propune o dată lui Andrei Spînu să vină în Guvern, Dorin Recean a răspuns: „La această etapă, nu!”
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!