„Necesitățile actuale de asigurare cu transport sunt de 160-170 autobuze, doar pe rutele suburbane, plus interconexiunile - circa 40 de unități; minim 25 de troleibuze articulate și alte 30 de unități simple, care să fie lansate la nivelul infrastructurii municipale de transport. Îmi doresc să nu mai avem conotații politice, dar să putem să aducem transport public pentru cetățeni", a menționat Ion Ceban.
Autoritățile municipale au anunțat că raportul Grupului de lucru pentru identificarea soluțiilor în vederea renovării parcului rulant al sistemului de transport municipal a fost finalizat și urmează a fi făcut public pe pagina web oficială a Primăriei „chisinau.md", pentru consultări cu cetățenii. Acesta urmează a fi analizat în CMC săptămâna curentă.
Potrivit viceprimarului Victor Chironda, raportul analizează diferite scenarii prin cifre, comparații și argumentări concrete, fiind propuse câteva scenarii pentru dezvoltarea parcului de transport public municipal.
În context, primarul general, Ion Ceban, și-a exprimat speranța că aleșii locali, care urmează să se întrunească în ședință săptămâna viitoare, vor audia raportul Grupului de lucru și vor fi identificate soluțiile pentru achiziționarea și, eventual, asamblarea autobuzelor la Chișinău, dar și a troleibuzelor, pentru a acoperi necesitățile locuitorilor municipiului. „Pe 19 mai e posibil ca în Consiliul Municipal Chișinău să fie discutat acest subiect. Mâine urmează grupul de lucru să voteze cea mai bună propunere, după care să vină cu ea în CMC. Șoferii de microbuze în continuare nu vor să iasă la linie, iar majorarea tarifului până la 10 lei este nejustificată”, a precizat Ion Ceban.
La începutul lunii martie, viceprimarul Victor Chironda a întreprins o vizită de lucru la Î.M. Parcul Urban de Autobuze, împreună cu reprezentanții mass media. Cel mai vechi autobuz din cadrul Parcului are peste 22 de ani și 2 milioane de km parcurși, iar din cele 143 de unități existente, 100 au termenul de exploatare depășit. Totodată, doar 31 de autobuze dispun de aparat de aer condiționat.
La ședința din 5 martie a Consiliului Municipal Chișinău, aleșii locali au votat contra aprobării proiectului privind asamblarea a 100 de autobuze din Belarus, pentru municipiul Chișinău. Primarul general, cel care a prezentat și înaintat proiectul, s-a arătat indignat de faptul că documentul nu a acumulat numărul suficient de voturi.
„Dacă am semna acest acord și am semna procesul de asamblare, până la sfârșitul acestui an deja putem să avem 20-50 de autobuze noi în municipiu. Nu am văzut niciun consilier local care se opune, am auzit doar o serie de întrebări la care suntem gata să răspundem. Sunt sigur că toată lumea bine intenționată, care vrea să oferim transport public cetățenilor acum va susține proiectul”, a menționat atunci Chironda.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!