Mnistra islandeză a Copiilor, Ásthildur Lóa Thórsdóttir, și-a dat demisia după ce a recunoscut că, în urmă cu 36 de ani, a avut un copil cu un adolescent de 16 ani. Relația dintre cei doi a început când băiatul avea doar 15 ani, iar Thórsdóttir, pe atunci consilieră într-un grup religios, avea 22 de ani, potrivit BBC.
Prim-ministrul Islandei, Kristrún Frostadóttir, a calificat situația drept „un subiect serios”, dar a declarat că nu deținea informații suplimentare înainte ca presa să publice povestea. Conform ziarului Visir, Frostadóttir a aflat detaliile joi seara și a convocat-o imediat pe Thórsdóttir în biroul său, unde aceasta și-a înaintat demisia.
Agenția de știri RUV a relatat că Thórsdóttir l-a cunoscut pe tatăl copilului, Eirík Ásmundsson, în cadrul grupului religios Trú og líf, unde acesta căutase sprijin din cauza unor probleme familiale. Deși relația a fost ținută secretă, Ásmundsson a fost prezent la nașterea copilului și a petrecut primul an alături de el.
Ulterior, lucrurile s-au schimbat când Thórsdóttir și-a cunoscut actualul soț. RUV susține că a consultat documente prin care Ásmundsson a mers până în instanţă pentru dreptul de a-şi vizita fiul, însă cererea i-a fost refuzată. Totodată, Thórsdóttir a cerut și a primit pensie alimentară de la el timp de 18 ani.
Potrivit presei islandeze, o rudă a lui Ásmundsson a încercat să-l informeze pe premier despre această situație. După ce a aflat că era vorba despre o membră a guvernului, Frostadóttir a cerut clarificări, ceea ce a condus la dezvăluirea publică a cazului și la demisia Thórsdóttir.
Într-un interviu televizat, fosta ministră a declarat că este dezamăgită că povestea a ajuns în atenția publicului și că îi este „foarte dificil” să își explice punctul de vedere. „Au trecut 36 de ani, multe lucruri s-au schimbat în acest timp și cu siguranță, astăzi, aș fi gestionat situaţia altfel", a declarat fosta ministră.
Deși vârsta consimțământului în Islanda este de 15 ani, legea interzice relațiile sexuale cu minori sub 18 ani în cazurile în care există o relație de autoritate, cum ar fi cea dintre un mentor și un adolescent. Pedeapsa maximă pentru această infracțiune este de trei ani de închisoare. Cu toate că și-a pierdut funcția ministerială, Ásthildur Lóa Thórsdóttir a declarat că nu intenționează să renunțe la mandatul de parlamentar.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!