„Este prima mea vizită în Moldova, exact cea care se ântâmplă în timpul președinției Ciprului în consiliul UE și vreau să spun clar că stau alături de o veritabilă europeană, fiindcă președinta Sandu reprezintă reziliența și puterea cetățenilor moldoveni. Astăzi, 9 Mai, pe măsurî ce noi celebrăm crearea UE - cel mai mare proiect politic care continuă să crească, să se integreze, să ne inspire, de asemenea, celebrăm și curajul, puterea și perseverența cetățenilor moldoveni. Dragă Maia, nu e o coincidență că această primă vizită oficială, bilaterală a președintelui Ciprului se întâmplă exact de Ziua Europei”, a declarat președintele Republicii Cipru.
„Extinderea e un proces bazat pe merite și în cazul în care țări precum RM livrează rezultate, trebuie și noi, UE, să ne onorăm obligațiunile. Dragă Maia, cum ați menționat dvs, și relațiile noastre bilaterale se extind. Sunt încântat să notez că au început negocierile pe Acordul de securitate socială. Și acesta e doar un început. Mai multe acorduri urmează să fie finalizate. Viitorul Moldovei este european, puteți miza pe președinția Ciprului pentru a aduce acest viitor mai aproape”, a mai punctat Nikos Christodoulid:
Urmăriți conferința pe UNIMEDIA:
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a întâmpinat, astăzi, 9 mai, la Chișinău pe președintele Republicii Cipru, Nikos Christodoulides, care efectuează o vizită oficială în țara noastră, la invitația șefei statului.
„Este prima vizită bilaterală a unui președinte cipriot în Republica Moldova și reconfirmă relația de parteneriat între cele două țări precum și sprijinul pentru parcursul european al țării noastre, în contextul în care Cipru deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2026”, comunică Președinția.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!