35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
(video) Vladimir Putin reafirmă că obiectivul Rusiei este capturarea completă a regiunii ucrainene Donbas
Obiectivul Rusiei este capturarea completă a regiunii ucrainene Donbas, a reafirmat astăzi preşedintele rus Vladimir Putin, la aproape jumătate de an de la declanşarea unui război neprovocat împotriva Ucrainei, relatează DPA, citat de Agerpres.
Foto: GETTY image

În faţa invitaţilor externi la un forum militar anual organizat în apropiere de Moscova, liderul de la Kremlin a susţinut, încă o dată, că „teritoriul regiunii Donbas este eliberat pas cu pas”.

În cadrul reuniunii au fost prezentate tancuri şi rachete ruseşti, Putin lăudând companiile producătoare de arme ruseşti pentru faptul că echipează forţele militare cu „arme moderne care astăzi contribuie la victorie”.

Compania rusă de stat Rosoboronexport a subliniat că sancţiunile occidentale contra Moscovei nu afectează exporturile de echipament militar rusesc. Până la finalul lui 2023 cinci sisteme de apărare S-400 vor fi livrate Indiei, a spus şeful Rosoboronexport, Aleksandr Miheev. Totuşi, directorul Serviciului federal rus pentru cooperare tehnico-militară, Dmitri Şugaev, a recunoscut că s-au înregistrat anumite probleme logistice ''legate de evenimentele politice''.



Pe 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Pentru a se putea apăra, Kievul se bazează în prezent mai ales pe livrările de armament greu dinspre Occident.


Pub