Deși nimeni nu a confirmat oficial ce conține punga de cadouri de la Oscarurile din 2026, jurnaliștii de la Cosmopolitan au dezvăluit câteva dintre surprizele așteptate.
Ca de obicei, gift bag-urile sunt pline de „nebunii” și cadouri extravagante, de la contracte prenupțiale personalizate și sejururi de relaxare în Sri Lanka, până la produse de la Beboe, cunoscut drept „Hermes-ul marijuanei”.
Deși nu toți nominalizații vor câștiga celebra statuetă, toți vor primi o pungă cu cadouri de Distinctive Assets, o companie de marketing cu sediul în Los Angeles.
Potrivit Fox Business, Distinctive Assets „pregătește cadouri pentru vedete de zeci de ani”. Compania nu a dezvăluit cu exactitate cât valorează punga cu cadouri, a specificat însă că valoarea bunurilor din interior este de cel puțin șase cifre.
Printre cele mai impresionante cadouri se numără vacanțe exotice în destinații precum Costa Rica sau Finlanda, unde invitații pot admira aurora boreală, dar și retreaturi de wellness și sejururi în vile private de lux.
Pachetul include și servicii neobișnuite pentru un astfel de eveniment: consultanță juridică pentru realizarea unui contract prenupțial personalizat, tratamente estetice premium și proceduri de înfrumusețare în valoare de zeci de mii de dolari.
Un alt element care a atras atenția este includerea unor produse de cannabis de lux și cocktailuri cu THC, semn al tendințelor tot mai relaxate din industria divertismentului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!