„Am fost destul de explicit, unde-i lege, nu-i tocmeală. Rigorile Constituției trebuie puse în aplicare. Un verdict predictibil al CC. Așa că o să vedem, nu suntem noi cei care să venim cu soluții”, a declarat Andrei Năstase.
Liderul Platformei DA spune că cea ușoară cale spre alegeri parlamentare anticipate respectarea Constituției, iar Platforma DA susține scenariul unu privind declanșarea alegerilor anticipate.
„Corect este să respectăm Constituția, mai toate partidele se delcară că merg la alegeri anticipate, dar în realitate nu-i așa. Ceea mai bună soluție este cea care ne-o prescrie Constituția. Iată în februarie începe activitatea Parlamentului, vedem dacă se va merge pe o cale sau pe alta, expusă în Constituție. Avem la dispoziție 45 de zile să se aplice una dintre aceste două opțiuni. Platforma DA susține că cea mai ușoară cale spre anticipate este varianta unu, adică ca Parlamentul să nu lucreze timp de 90 de zile”, a precizat Năstase.
„Este scris în Constituție că președintele trebuie să caute o soluție”, a conchis acesta.
Potrivit art. 85 din Constituția Republicii Moldova, dizolvarea Parlamentului poate avea loc:
(1) În cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul.
(2) Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
(3) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
(4) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui Republicii Moldova, şi nici în timpul stării de urgenţă, de asediu sau de război.
Amintim că Curtea Constituțională a decis că este inadmisibilă sesizarea depusă de către deputații PAS cu privire la autodizolvarea Parlamentului. Anunțul a fost făcut de către președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, în cadrul unui briefing de presă.
PSRM a înaintat astăzi un ultimatum Maiei Sandu. Aceștia cer președintei să desemneze un candidat până pe 1 februarie.
Renato Usatîi, la rândul său a venit cu o reacție în urma deciziei CC și a numit-o una „prognozabilă” și a menționat că „s-a primit o ștangă”, întrucât în Constituție este scris clar care sunt căile legale pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. În context, primarul de la Bălți, a venit cu recomandări pentru președinta țării, Maia Sandu, cu privire la declanșarea alegerilor anticipate.
Expertul în drept constituțional, Teodor Cîrnaț, a declarat în cadrul emisiunii de la TVR că președinta țării, Maia Sandu, ar putea fi sancționată prin suspendarea din funcție în condițiile în care șefa statului nu-și va onora obligațiunile constituționale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!