„Jurnaliștii ne roagă pe cinci minute să aprindem luminile pentru poze și filmări protocolare, eu zic să aprindem, dar după ce jurnaliștii își termină treaba atunci putem să deconectăm”, a spus prim-ministra, Natalia Gavrilița.
Ministrul Andrei Spînu nu exclude că va trebui „să deconectăm orașe sau sate în totalitate de la energia electrică în anumite ore pentru a reduce consumul”. Despre aceasta a declarat într-un interviu acordat pentru agerpres.ro. „Sincer vorbind, noi luăm în calcul toate scenariile, inclusiv deconectări în lanţ”, a menționat vicepremierul.
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a intervenit cu noi măsuri în vederea reducerii consumului de resurse energetice pentru evitarea întreruperilor de energie electrică. Potrivit Dispoziției aprobate în cadrul ședinței CSE, prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița, administratorii clădirilor publice și unităților comerciale vor asigura funcționarea instalațiilor de încălzire în regim minim sau la o temperatură ce nu va depăși 19° C, iar în afara orelor de lucru 15° C, în măsura în care capacitățile tehnice permit acest lucru.
Iluminatul stradal din capitală va fi conectat cu o oră mai târziu și deconectat cu o oră mai devreme. Decizia a fost luată după recomandarea emisă de CSE. Primarul capitalei, Ion Ceban, spune că și iluminatul decorativ a fost deconectat de municipalitate, excepție fac cele care sunt direct legate de iluminatul stradal, iar cât privește iluminatul decorativ la unii agenți economici, primăria va solicita la fel prin decizia CSE ca agenții economici să le deconecteze.
Ministrul Andrei Spînu a anunțat că riscăm să rămânem în beznă, iar tarifele la curent ar putea exploda. Între timp, Moldelectrica a apelat la contractul de avarie cu România.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!