30,80 lei/l Benzină la 30,80 lei/l, motorină la 35,94 lei/l de vineri 11% BNM ridică rata de bază la 11%, creditele se scumpesc 750.000 Datele a 750.000 de moldoveni furate în atacul cibernetic 45.900 lei Salariile deputaților urcă la aproape 46.000 de lei
Protestul de la Vama Leușeni: ANTA a întreprins acțiuni de control la frontieră, amendând transportatorii care activează ilegal

Protestul de noaptea trecută a transportatorilor a avut loc ca urmare a acțiunilor de control întreprinse de Agenţia Naţională Transport Auto. Secretarul de stat pe domeniul transporturilor din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, Sergiu Bucătaru, a anunțat că inspectorii Agenției Naționale Transport Auto, ai Serviciului Fiscal de Stat și ai Poliției de Frontieră, au efectuat acțiuni de control la Vama „Leușeni”, în scopul identificării și sancționării transportatorilor iliciți, care activează pe curse internaționale.

Foto: Sergiu Bucătaru

„Cu regret, de fiecare dată în cadrul unor asemenea verificări, sunt depistați transportatori, care activează ilegal, cu unități de transport în stare tehnică precară, fapt ce pune într-un pericol eminent securitatea și siguranța traficului rutier. Astfel, pentru activitatea de transport ilicit de persoane contra cost, conducătorilor auto le sunt aplicate sancțiuni contravenționale sub formă de amendă de până la 12.500 de lei, cu ridicarea plăcuțelor de înmatriculare pe un termen de 6 luni”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Sergiu Bucătaru.

Acesta a făcut un apel către conducătorii auto care prestează servicii de transport persoane, îndemnându-i să-și legalizeze activitatea, menționând că insistă asupra necesității de a procura bilete de călătorie doar de transportatorii, care activează în limita cadrului legal.

Postare / Sursa:Sergiu Bucătaru

Menționăm că Dumitru Alaiba a anunțat pe pagina sa de Facebook că mai mulți transportatori au protestat noaptea trecută, blocând accesul în țară la punctul de trecere a frontierei „Leușeni”.


Pub