Vlad Batrîncea, vicepreședinte al Parlamentului, fruntaș și candidat la funcția de deputat al Blocului Electoral Patriotic, a anunțat că a adresat Curții Constituționale o sesizare pentru a contesta o sintagmă abuzivă din art. 21 alin. (😎 al Legii partidelor politice, care prevede posibilitatea limitării activității partidelor în campania electorală.
„Până la 14 iunie 2025 era interzisă limitarea activității partidelor politice pe perioada campaniei electorale. Și era logic: în perioada campaniei, responsabil de procesul electoral trebuie să fie doar CEC. Asta înseamnă democrație.
La 14 iunie 2025 PAS a modificat abuziv legea, cu încălcarea standardelor internaționale și la mai puțin de un an înainte de alegeri, permițând ca un organ controlat politic (Ministerul Justiției) să intervină pentru a exclude din alegeri concurenți incomozi PAS sub așa-zisa formulă de „limitare a partidului politic”” - a explicat politicianul.
Vlad Batrîncea a menționat că norma aceasta abuzivă este contestată în sesizare „deoarece contravine practicii Curții Constituționale și avizelor Comisiei de la Veneția și, în realitate, este folosită de PAS pentru a se lupta prin decizii administrative cu oponenții politici”.
„Cine trebuie să fie la putere urmează să decidă poporul, nu PAS prin organele controlate politic.
Totodată, cerem suspendarea normei contestate pentru a evita afectarea iremediabilă a procesului electoral”, a subliniat fruntașul Blocului Electoral Patriotic.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!