„La moment, domnul Rusu și-a depus cererea de demisie, ea este pe rolul Parlamentului, dar încă nu a fost acceptată. Pentru mine este un pic neclară această demisie, mai ales ținând cont de faptul că suntem în plină campanie electorală și de toate investigațiile pe care le desfășoară CNA pe partea de finanțare ilegală a partidelor. Nu mă pot expune vizavi de motivul care a stat la baza acestei cereri. Cred că cel mai bine ar fi să-l întrebați pe Iulian Rusu”, a declarat Olesea Stamate.
Totodată, deputata a precizat că atâta timp cât Parlamentul nu a acceptat cererea de demisie, Iulian Rusu rămâne șef al CNA.
Pe 10 octombrie curent, directorul Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu, a scris cerere de demisie, iar președintele Parlamentului „a luat act” de această solicitare.
Iulian Rusu este primul șef CNA numit în funcție fără concurs. Acesta a venit la conducerea instituției prin votul deputaților PAS, lăsând fotoliul de secretar de stat la Ministerul Justiției.
PAS a modificat legea astfel ca noul șef să fie numit fără concurs. Astfel, scesta este numit în funcție de Parlament cu votul majorității deputaților aleși, la propunerea a cel puțin 20 de parlamentari, cu avizul pozitiv al Comisiei juridice, numiri și imunități. Mandatul directorului Centrului Național Anticorupție va fi de cinci ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat.
CNA a criticat proiectul de lege, menționând că „nu corespunde interesului public general și contribui la slăbirea instituțională și subminarea independenței”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!