35,56 lei/l Motorina la 35,56 lei/l (+15 bani), benzina la 33,21 lei/l: noile prețuri ANRE de mâine 70 sesizări 70 de sesizări de violență în familie în 24 de ore, 3 cu vătămări 13,4 kg 13,4 kg droguri camuflate în jucării: 4 înculpați trimisi în judecată pentru trafic 17,9224 lei Dolarul sare la 17,9224 lei (+7 bani), euro la 20,1053 lei: cursul BNM de azi
China se răzbună pe Australia? Ce măsuri a luat Beijingul, după solicitarea unei investigaţii internaţionale asupra originilor coronavirusului

Solicitările făcute de Australia la nivel global pentru o investigaţie internaţională independentă asupra originilor coronavirusului şi modului în care a gestionat China situaţia epidemiei a produs supărare la Beijing. Represaliile Chinei par că ţintesc exporturile Australiei, relatează Digi24.ro, cu referire la CNN.

Foto: asia.nikkei.com

Nu a durat mult de la primele solicitări din partea Australiei pentru o investigaţie independentă în ceea ce priveşte pandemia de coronavirus şi felul în care a fost gestionată ea de China în primele sale etape, până când Beijingul a început să ameninţe cu represalii.

Ministrul de Externe australian, Marisa Payne, şi-a anunţat sprijinul pentru un astfel de demers la sfârşitul lunii aprilie. La câteva zile după, ambasadorul chinez la Canberra a sugerat că „poporul chinez” ar putea să răspundă la aceste solicitări cu un boicot - „poate că oamenii de rând din China se vor întreba «De ce să mai bem vin australian şi să consumăm carne de vită din Australia?»”, a declarat el pentru o publicaţie locală.

O lună mai târziu, China pare să se fi angajat într-o campanie de răzbunare împotriva Australiei. Pe 12 mai, China a sistat livrarea de exporturi de carne de vită din partea a patru abatoare mari din Australia, motivând probleme de sănătate publică. Cinci zile mai târziu, Beijingul a impus taxe cu 80% mai mari asupra importurilor de orz din Australia.

China este cel mai mare partener comercial al Australiei, iar în condiţiile unei recesiuni post-pandemice, relaţia economică dintre cele două ţări este foarte importantă, mai ales pentru Australia.


Pub