35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
(video) „Tatăl meu era din Basarabia, logodnica l-a salvat de la deportarea în Siberia.” Medicul care a salvat sute de bolnavi de inimă din România și Italia își are rădăcinile în R. Moldova

Unul dintre cei mai importanți medici cardiologi din România, Gheorghe Cerin, care a salvat multe vieți și în Italia, tot el autor al cărții „Revoluția alimentară și sănătatea inimii” își are rădăcinile în Republica Moldova. Despre aceasta a relatat chiar renumitul medic, la podcastul „Fain & Simplu cu Mihai Morar”.

Foto: captura foto

Doctorul Gheorghe Cerin este foarte ocupat, având în vedere că ajută bolnavii de inimă din două țări să se pună pe picioare. Cu toate acestea, își face periodic timp și să participe la emisiuni, pentru a oferi sfaturi pacienților care nu au posibilitatea să ajungă la el la o consultație, dar și tuturor celor care vor să-și păstreze inima sănătoasă cât mai mulți ani.

Și deși este foarte cunoscut și a scris și o carte despre alimentație, fiind una dintre cele mai vândute, Gheorghe Cerin rămâne un om modest și simplu

Întrebat ce rol joacă rugăciunea în viața și cariera sa, medicul a pomenit despre tatăl și mătușile sale, care provin din Republica Moldova.

„Tatăl meu era pe front și era din Basarabia, familia mea din partea tatălui e de acolo. Logodnica lui lucra la Primărie și a venit la bunica Mașa, Maria și i-a spus: „Bunica Mașa, mâine sunteți pe lista de Siberia”. Și au fugit în noaptea aia trei fete și un băiat, cu o căruță. Au venit în România și au stat acsunși vreo doi ani, pentru că atunci când au venit încoace, tot în Siberia i-ar fi dus.

Surorile lui tata au jurat că dacă scapă, se duc la mănăstire. Și s-au dus la mănăstirea Ghighiu până la 20 de ani, toate trei. Iar eu copil fiind, mă duceam acolo și sigur că asta s-a imprimat, pentru că, cu maica Xenia, care era foarte înțeleaptă, nu zic că ne certam, dar puneam întrebările pe care le pune orice copil care intră în viață, cum e cu Dumnezeu etc. Și ea era o femeie carismatică și înșeleaptă și cred că ne-a plămădit din acest punct de vedere. Pentru mine Dumnezeu este omul cu care mă sfătuiesc, îi mai cer să mă ierte, să mă ajute, mă mai rog și pentru bolnavi, că așa e normal”, a dezvăluit Gheorghe Cerin.

Aflați mai multe despre experiența doctorului în România și Italia, ce visa să devină în adolescență, cum ajută bolnavii de inimă, de ce principii se conduce în viață și ce dietă a inventat, pentru o viață mai bună, din emisiunea de mai jos:



Pub