4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Start campanie în Găgăuzia. Dmitri Torner: Stimaţi locuitori ai Autonomiei, vă îndemnăm să aveţi încredere în Petr Vlah şi în Partidul „Noua Opţiune Istorică”

Alegeri Găgăuzia. Dmitri Torner, lider al Partidului Politic „NOI – Noua Opţiune Istorică”, cu ocazia startului oficial al campaniei electorale a alegerilor Başcanului Găgăuziei, a venit cu un apel către găgăuzi în care vorbește despre candidatul partidului, Petr Vlah, și despre echipa care îl susține.

Foto: FB

„Stimaţi locuitori ai Autonomiei Găgăuze! Astăzi, începe oficial campania electorală a alegerilor pentru funcţia de Başcan al Găgăuziei. Partidul politic „NOI – Noua Opţiune Istorică” a luat decizia de a-l înainta la această funcţie pe Petr Vlah, deoarece suntem ferm convinşi că anume Dlui este liderul de care are nevoie Autonomia pentru a depăşi cu bine problemele actuale şi pentru a se putea dezvolta armonios în continuare. Găgăuzia traversează o perioadă complicată şi numai un Başcan puternic, ajutat de o echipă de adevăraţi profesionişti, o poate ajuta să facă faţă destoinic tuturor provocărilor cu care se confruntă”, a spus el.

Politicianul a precizat că, „Petr Vlah are o vastă experienţă, dar şi viziuni clare cum să asigure locuitorilor Găgăuziei un nivel de trai decent. Este jurist, om de afaceri, politician, sportiv, filantrop, iar în perioada cât a activat ca deputat în Adunarea Populară, dar şi ca deputat în Parlamentul Republicii Moldova a demonstrat că ştie să pună în valoare toate calităţile pe care le are pentru a ajuta Găgăuzia să soluţioneze problemele cu care se confruntă. Petr Vlah este ataşat trup şi suflet de Găgăuzia şi foloseşte orice posibilitate pentru a o face cunoscută, inclusiv la nivel internaţional. În special acest lucru îi reuşeşte din postura de antrenor şi de mentor al tinerilor sportivi. Graţie suportului şi implicării sale, tineri luptători talentaţi din Găgăuzia au devenit campioni, inclusiv campioni europeni”.

„Stimaţi locuitori ai Autonomiei Găgăuze! Vă îndemnăm să aveţi încredere în Petr Vlah şi în Partidul politic „NOI – Noua Opţiune Istorică”! Petr Vlah va fi un bun Başcan, iar echipa de profesionişti pe care o avem îi va fi alături şi îl va ajuta să transforme Găgăuzia într-o regiune prosperă, cu un înalt nivel de trai asigurat locuitorilor! ” - a mai spus Dmitri Torner.


Pub