Dan Olaru a pășit pe teren olimpic ieri, dar a fost învins, în cele din urmă, de columbianul Santiago Arcila.
„Într-o zi fierbinte de vară, arcașul Dan Olaru a pășit pe terenul olimpic pentru a treia oară, cu inimile noastre pline de speranță. După ce l-a învins pe vietnamezul Phong Quoc, Dan a condus cu 1-0 împotriva columbianului Santiago Arcila. Fiecare săgeată era o promisiune, fiecare tragere un vis de aur. În ciuda efortului său eroic, a fost învins.
Însă povestea lui Dan nu este despre înfrângere. Este despre curajul de a lupta și de a se ridica după fiecare cădere. La a treia sa participare la Jocurile Olimpice, Dan a demonstrat că adevărata victorie este în pasiunea și inspirația pe care o aduce unei națiuni întregi. Drumul său continuă, iar spiritul său olimpic va lumina calea pentru viitoarele generații de arcași”, scrie Olympic.
Arcașii Dan Olaru și Alexandra Mîrca și-au terminat povestea la Jocurile Olimpice de la Paris. „Am arătat rezultate destul de bune pentru noi. Obiectivul pe care mi l-am pus a fost să intru în primii 10, puțin nu mi-a ajuns ca să-l ating. Cred că totuși puteam să trec de persoana din Columbia, de oponentul meu, dar cred că nu mi-a ajuns puțină concentrare. Nu nimeream în vântul care bătea, pe alocuri m-am pierdut, trăgeam, nu nimeream în vânt și nu înțegeam în ce direcție să trag mai departe”, a mărturisit Dan Olaru.
„Jocurile Olimpice nu sunt o competiție obișnuită și la ele se califică doar cei mai buni sportivi. Din acest motiv, faptul că ne-am calificat la JO deja demonstrează că suntem bravo, așa cum spun mulți. Sunt de acord cu această afirmație, pentru că aici este mult mai multă măiestrie decât la competițiile obișnuite. Cât despre rezultat, desigur aș fi vrut să fie unul mai bun, poate mi-a lipsit și puțin noroc, perseverență. Totuși, tirul cu arcul depinde mult și de fenomenele naturii”, a relatat Alexandra Mîrca.
„Sunt mulțumit, nu voi uita aceste Jocuri Olimpice, este o experiență nouă pentru mine. Mai ales deschiderea jocurilor olimpice de la Paris rămâne cea mai frumoasă pentru mine”, a conchis Dan Olaru.
Dan Olaru și Alexandra Mîrca le-au urat succes sportivilor moldoveni care urmează să-și demonstreze abilitățile la Jocurile Olimpice de la Paris.
Acum o zi, arcașul Dan Olaru a acces în șaisprezecimile de finală ale Jocurilor Olimpice de la Paris, reușind să-l învingă clar pe Phong Quoc.
Sărbătoare la Aeroportul Chișinău ieri noapte. Judocanii Denis Vieru și Adil Osmanov, care au cucerit medalii de bronz la JO 2024 de la Paris, au ajuns acasă, fiind întâmpinați cu aplauze și flori, de zeci de oameni, printre care și copii, care scandau încontinuu „Moldova”.
Și Mihail Latîșev, polițistul de frontieră care a arătat determinare și curaj la Jocurile Olimpice de la Paris, însă nu a reușit să cucerească o medalie, a fost întâmpinat călduros pe Aeroportul Chișinău. „Ai fost bravo și suntem siguri că ai un viitor strălucit înainte, unde vei demonstra că ești cel mai bun”, l-au susținut colegii pe Mihail. „Am avut senzația că e un eșec total, dar apropiații mi-au spus că e o experiență minunată și am înțeles că într-adevăr e așa”, a spus, la rândul său, sportivul.
La 28 iulie, judocanul Denis Vieru a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. În finala mică a categoriei de greutate 66 kg, el a dispus de francezul Walide Khyar.
Astfel, Denis Vieru a devenit primul judocan moldovean care a reușit să cucerească o medalie la o ediție a Jocurilor Olimpice.
„Mă simt perfect. Sunt mândru de țara mea, de oamenii care au stat alături mereu, au crezut, m-au susținut. Cred că este cea mai frumoasă clipă. Am făcut-o pentru mulți oameni. Este mereu loc de mai bine, dar este un pas foarte important, o trambulină, aș spune, pentru viitor, și o bună motivație pentru copii, colegi care tind să devină super-staruri în judo”, a declarat Denis Vieru, după ce a luat bronzul la JO.
La 29 iulie, judocanul Adil Osmanov a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice. Osmanov l-a învins în finala mică, a categoriei de greutate de până la 73 kg, pe italianaul Manuel Lombardo, campion european în 2021 și dublu vicecampion mondial.
În timp ce sărbătorea una dintre cele mai importante victorii din cariera sa de judo, Osmanov a început să-și ridice brațele în semn de bucurie însă, una dintre mișcările sale a dus la dislocarea umărului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!