Serghei Mișin este jurist, doctor în drept și a fost consilier prezidențial pentru relații interetnice al președintelui Igor Dodon. A fost numit în această funcție prin decret în ianuarie 2019, fiind primul astfel de consilier în istoria Republicii Moldova. Rolul său era să mențină legătura cu organizațiile etnoculturale și să promoveze conviețuirea pașnică între diferitele comunități din țară.
El a activat anterior ca membru al Consiliului Societății Civile pe lângă Președintele Republicii Moldova
FSB susține că bărbatul a intrat în Federația Rusă în decembrie 2025 ca cetățean rus, iar în dispozitivele de comunicare ridicate de la acesta au fost descoperite mesaje schimbate cu un angajat al SIS, corespondență care ar confirma acuzațiile aduse.
Presa rusă a publicat imagini video cu presupusul agent sub acoperire al SIS-ului moldovenesc, reținut la Moscova.
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a anunțat că a luat act de informațiile privind reținerea. La rândul său, SIS a respins acuzațiile autorităților ruse, calificându-le drept „tentativă de manipulare a opiniei publice și de tensionare a situației regionale”.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!