„Aseară, în jurul orei 23:55, poliția din Basarabeasca a fost sesizată despre descoperirea unei persoane decedate în localitatea Bașcalia.
La fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că bărbatul de 58 de ani, se afla de unul singur acasă și a fost descoperit de rude, care la rugămintea soției, aflată peste hotare au mers să îl viziteze. Pe corpul cadavrului nu au fost descoperite semne de moarte violentă. Acesta a fost îndreptat spre expertiza medico-legală pentru stabilirea cauzei exacte a decesului.
Pe caz a fost pornit proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a declarat pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a IP Basarabeasca, Cristina Ciobanu.
Ilie Cernauțan a avut o carieră îndelungată în administrația publică. În perioada 2007–2012 a ocupat funcția de președinte al raionului Basarabeasca, iar în 2023 a fost ales primar al satului Bașcalia, obținând aproape 60% din voturile exprimate, scrie bas-tv.md.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!