79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(foto) Ion și Doina Aldea-Teodorovici – 28 de ani de la marea tragedie de când am pierdut cele două ,,inimi gemene”

Astăzi, 30 octombrie se împlinesc 28 de ani de la moartea artiștilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Aceștia s-au pierdut viața în urma unui accident rutier în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992. Mașina în care se deplasau spre Chișinău a intrat într-un copac.

Foto: Youtube

În automobil se aflau patru persoane, șoferul și însoțitorul au rămas în viață în timp ce Ion și Doina, care se aflau pe bancheta din spate, au fost striviți între greutatea mașinii și copacilor de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută ca o tragedie națională. Cu toate acestea autoritățile nu au investigat cazul, catalogându-l drept un nefericit accident, în pofida faptului că mai multe indicii duceau către crimă.

Potrivit informaţiilor oficiale prezentate în anul 1992, în urma accidentului rutier, datele arată că în zona localităţii Coşereni, la ora 2:30, maşina artiştilor s-a lovit de un copac, de pe marginea drumului. În urma impactului, Doina şi Ion Aldea Teodorovici au murit pe loc.

Artiștii / Sursa:Youtube
Artiștii / Sursa:Youtube
Artiștii / Sursa:Youtube

Cei doi au cântat pentru suveranitate și independență, au luptat pentru unirea Basarabiei cu România. „Suveranitate”, „Sfântă ni-i casa”, „Mănăstirea Căpriana” sunt doar câteva dintre piesele care au devenit, în scurt timp, simbolul Moldovei.

În memoriam, Guvernul a declarat anul 2012 drept anul celor doi mari artiști.


Pub