„Președintele Parlamentului care este foarte vocal în ultima perioadă și caută peste tot conserve, dar am văzut cum păpa terci în două fălci la evenimentul organizat cu ocazia eliberării și revenenirea trupelor care au participat în conflictul afganez, acasă.
Și vreau să spun că a păpa în două fălci nu este un păcat, inclusiv din conservele care erau acolo, iată a adăuga 360 de lei la indemnizațiii care constituie astăzi în toatal suma de 1600 lei asta este un păcat. Nici măcar rata inflației nu este luată în considerare, iar cu 360 de lei noi cu dumneavoastră împreuna putem să-i cumpărăm câteva kilograme de acel terci pe care el îl păpa în două fălci”, a declarat Ion Ceban.
„Să se lepede mai întâi de Satana!”, astfel a răspuns liderul PAS, Igor Grosu, președintele Parlamentului, fiind întrebat despre o eventuală coaliție cu Blocul „Alternativa” în viitorul Legislativ. „Sunt conserve ale Kremlinului”, a notat speakerul pentru jurnaliști.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!