Respectul pentru oameni și culturile lor, pentru pământ și conservarea acestuia este o temă generală a listei, care este împărțită în cinci categorii oficiale.
Amy Alipio, redactor principal la National Geographic Travel, speră că 2023 va fi nu doar anul revenirii la normal, din punct de vedere turistic, ci și al redescoperirii minunilor naturii și arhitecturii.
„Atunci când ești uimit de un loc, îl tratezi cu respect. Acel spirit vrem să-l încurajăm cu această listă", a spus Alipio.
Lista se concentrează pe destinațiile care au făcut eforturi de conservare, conduse de comunitate, pe locuri patrimoniu și modalități prin care turiștii își pot aduce contribuția, precum și locurile care promovează ecoturismul, durabilitatea și incluziunea.
National Geographic a introdus o nouă categorie în lista din acest an, înlocuind „sustenabilitatea” cu o categorie mai largă de „comunitate”.
„Este vorba despre extinderea atenției asupra oamenilor care luptă pentru destinații sustenabile și asupra diferitelor moduri care se manifestă acest lucru, de la a face călătoriile mai accesibile până la sprijinirea afacerilor locale”, a spus Alipio.
Celelalte patru categorii sunt natura, cultura, aventura si familia. Cele cinci destinații enumerate la rubrica „comunitate” reprezintă o gamă diversă de puncte forte.
Ghana este listată ca o destinație importantă pentru turiștii din Africa de Vest. Alberta, Canada se află și ea pe listă.
„A fost un lider în turismul indigen, făcându-i pe turiști să învețe poveștile și modurile de viață ale Primelor Națiuni de aici, din America de Nord, și culturile lor vibrante, contemporane”, a spus Alipio. În Laos, un nou tren de mare viteză face țara mai accesibilă pentru vizitatori și oferă localnicilor oportunități economice. Orașul Milwaukee, Wisconsin, din SUA, a intrat în top pentru că „a susținut comunitatea creativă”, a spus Alipio.
Iar în Grecia, Karpathos este un loc remarcabil pentru turismul durabil.
Lista destinațiior National Geographic pentru 2023:
Cultură
Via Appia, Italia
Busan, Coreea de Sud
Grotele Longmen, provincia Henan, China
Egipt
Charleston, Carolina de Sud
Natură
Scoția
Botswana
Slovenia
Parcul Național Big Bend, Texas
Azore
Aventură
Noua Zeelandă
Choquequirao, Peru Utah
Alpii austrieci
Parcul Național Revillagigedo, Mexic
Comunitate
Arhipelagul Dodecanez, Grecia
Milwaukee, Wisconsin
Alberta, Canada
Laos
Ghana
Familie
Trinidad și Tobago
San Francisco Crosstown Trail, California
Columbia
Manchester, Regatul Unit
Elveţia
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!