4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
A bătut cu cruzime un bărbat în plină stradă, iar victima a decedat după zece zile, pe patul de spital: Câți ani de pușcărie a primit învinuitul

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății care a cauzat decesul victimei, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 12 ani, cu executare în penitenciar de tip închis. Sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani a fost pronunțată la data de 14 aprilie.

Foto: UNIMEDIA

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

„Conform învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, la data de la 12.09.2021, pe timp de seară, aflându-se pe o stradă din mun. Chişinău, acţionând cu intenţie directă, de comun cu alte trei persoane, fiind în stare de ebrietate, au iniţiat un conflict cu un bărbat de 29 de ani, căruia, după ce unul din făptași i-a aplicat două lovituri cu o bucată de lemn în regiunea capului, ceilalți i-au aplicat multiple lovituri cu mâinile şi picioarele peste diferite părți ale corpului.

Ulterior, unul din făptași a luat din curtea unei case un obiect neidentificat şi i-a aplicat și cu acel obiect câteva lovituri în regiunea capului, iar ceilalți continuau loviturile, în timp ce victima era deja inconștientă.

În rezultatul acţiunilor ilegale şi violente, bărbatului i-au fost cauzate vătămări corporale grave. Moartea acestuia a survenit peste 10 zile, traumele fizice cauzate având legătură cauzală directă cu decesul.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Ceilalți trei complici ai acestuia au fost condamnați la pedeapsa cu închisoare, prin sentințele din 20 mai 2022 și 13 septembrie 2022, pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani”, menționează Procuratura.


Pub