79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
ANI a câștigat un proces în instanță pe avere nejustificată, împotriva unui președinte de raion și va cere confiscare: Vezi despre cine este vorba

Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) a anunțat marți, 6 decembrie, despre obţinerea câştigului de cauză la Curtea de Apel Chișinău în dosarul administrativ prin care a fost menţinut actul de constatare din 8 septembrie 2021. Documentul ar demonstra diferenţa substanţială între averea dobândită şi veniturile obţinute de către Ştefan Paniş, preşedintele raionului Floreşti.

Foto: realitatea.md

„În cazul rămânerii definitive a Actului de constatare menționat (după ce se va expune Curtea Supremă de Justiție), Autoritatea va depune cererea de confiscare a averii nejustificate în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (5) din Legea nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate,” au anunțat reprezentanții Autorității.

Ștefan Paniș nu a venit deocamdată cu un comentariu pe decizia Curții de Apel.

Controlul averii și intereselor personale a fost inițiat de ANI în iunie 2020, în baza unei sesizări. Potrivit actului de constatare, emis pe 8 septembrie 2021, s-a stabilit că Ştefan Paniş a încălcat regimului juridic al declarării averii și intereselor personale. În cadrul verificării, inspectorul de integritate a depistat că președintele raionului Florești a cumpărat aproximativ 200 de terenuri agricole, valoarea cărora, conform contractelor de vânzare – cumpărare, oscilează între 1000 de lei și peste 200 de mii de lei. Astfel, a fost generată bănuiala rezonabilă de diferență vădită și substanțială între averea dobândită și venturile realizate, în mărime totală de aproximativ 2 milioane de lei.

Între timp, Autoritatea Națională de Integritate a mai inițiat un control pe numele președintelui raionului Florești, în urma unei sesizări depuse la ANI pe 1 noiembrie 2021. Ștefan Paniș a deținut și funcția de administrator al unei firme, în timp ce se afla la conducerea raionului.


Pub