35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Cum răspunde Palatul Élysée după ce a fost acuzat pe reţelele sociale că a plătit figuranţi pentru a-l aplauda pe Macron

Preşedinţia franceză a răspuns cu sarcasm la postarea unui internaut care pretindea că 500 de persoane au fost angajate pentru a-l aclama pe şeful statului în ziua paradei de 14 iulie, ziua naţională a Franţei, relatează hotnews.ro citând Le Figaro.

Foto: Profimedia

Sâmbătă, un anume Jacques Renardière a avut un mare succes pe reţelele sociale repostând aparent un mic anunţ de acum câteva săptămâni, în care se propuneau servicii de figurant cu ocazia paradei de 14 iulie de pe Champs-Élysées. Oferta de muncă, pretinde utilizatorul, ar fi fost emisă de o companie de producţie ce căuta 500 de persoane „pentru a completa şi garanta o mulţime entuziastă pentru baia de mulţime a preşedintelui”.

„14 iulie 2025, 500 de figuranţi au fost recrutaţi de societatea AusseCourtPublic Prod pentru a-l încuraja pe Macron, pentru o plată de 98 de euro. Contactaţi-ne pe [email protected]” – a scris Jacques Renardière.

În plus, Jacques Renardière a distribuit un videoclip al ceremoniei din 14 iulie în care preşedintele intră în contact cu spectatorii veniţi să-l aclame: strânge mâini, face selfie-uri, discută cu o doamnă în vârstă, vizibil o admiratoare… Toate aceste persoane ar fi, conform acestei teorii, actori recrutaţi pentru a da impresia că preşedintele se bucură de o anumită popularitate. În total, postarea a primit peste 6.000 de aprecieri şi a fost redistribuită de peste 4.000 de ori.

Confruntat cu amploarea pe care a luat-o această polemică pe reţelele sociale, Palatul Élysée a decis să reacţioneze duminică şi a redistribuit postarea pe propriul cont cu o ştampilă roşie „Fals” şi următoarea legendă: „Cu cât e mai mare, cu atât trece mai uşor”, o negare laconică ce a strâns 3.000 de „like”-uri.

În comentarii, mai mulţi internauţi nu par convinşi de această apărare. „Nu erau 500 de figuranţi, ci ultimii 500 de membri ai Renaissance, nu are NICIO LEGĂTURĂ”, comentează ironic unul dintre ei. Altul se arată indulgent: „Nu e grav să apelezi la figuranţi. E chiar normal când ai 15%”.

Cum încearcă Palatul Élysée să contracareze

Nu este prima dată când serviciul de comunicare al Élysée intervine pentru a dezminţi un zvon. În martie, când site-ul Blast a afirmat că preşedintele intenţiona să cumpere un Aston Martin în valoare de 200.000 de euro, Élysée a denunţat „o minciună sfruntată”.

În luna mai, departamentul de comunicare a folosit sarcasmul în legătură cu o fotografie a lui Emmanuel Macron într-un tren spre Kiev, care s-a răspândit pe reţelele sociale cu legenda că încerca să ascundă un pachet de cocaină. „Când unitatea europeană deranjează, dezinformarea ajunge până la a face să pară că o simplă batistă este drog”, au scris colaboratorii lui Emmanuel Macron.

Această strategie recentă de comunicare, care vizează să răspundă frontal la atacuri, cu umor, chiar cu aroganţă, prezintă un risc evident: să facă publicitate conţinutului.

Întrebat de Le Figaro cu privire la această alegere, în aprilie, departamentul de comunicare al preşedintelui a explicat această nouă practică: „Într-o perioadă de recrudescenţă a informaţiilor false, numai prin dezminţirea imediată a acestora şi prin eliminarea lor din faşă se poate evita concretizarea potenţialului lor viral”. Este o muncă fără sfârşit, dacă ar trebui să ne ocupăm de fiecare informaţie care circulă online despre Emmanuel Macron, conchide Le Figaro.


Pub