36,17 lei/l Motorină la 36,17 lei/l, benzina coboară la 31,98 lei/l — noile prețuri ANRE de mâine 20,2161 lei Euro la 20,2161 lei, dolar la 18,0582 lei — leul se consolidează ușor în cele două zile 887.745 lei Procurorul Vadim Prisacari are avere nejustificată de 887.745 lei, inclusiv 15.800 USD din Work and Travel 1.000 lei Compensațiile de iarnă până la 1.000 lei/gospodărie, diferentiate după vulnerabilitate — încep 2 noiembrie
(video) Un iceberg de peste 1,2 kilometri pătrați s-a desprins de Antarctica

Un iceberg uriaș, de cinci ori mai întins decât Bucureștiul, s-a desprins de Antarctica, în apropierea unei stații de cercetare britanice. Măsoară 1.270 de kilometri pătrați și are o grosime de 150 de metri.

Foto: British Antarctic Survey

Un iceberg de 1.270 de kilometri pătraţi s-a desprins din suprafaţa de gheaţă Brunt din Antarctica. Cercetătorii spun că fenomenul s-a produs din cauza unui proces natural și că nu sunt dovezi că schimbările climatice au avut vreun rol în acest sens, potrivit livescidence.com, transmite Digi24.

Totul a început acum aproape 10 ani. Oamenii de ştiinţă au observat atunci fisuri lângă staţia de cercetare britanică. În 2016, baza de cercetare s-a mutat pe uscat, din motive de siguranţă.

Fenomenul s-a accentuat în ianuarie, când fisura s-a lărgit cu aproximativ un kilometru pe zi pentru ca vineri dimineață să se lărgească cu câteva sute de metri în doar câteva ore. Potrivit cercetătorilor, desprinderea unui bloc de gheață de dimensiuni atât de impresionante este un fenomen rar și interesant.

Desprinderea blocurilor de gheaţă din Antarctica nu este ceva neobişnuit, dar procesul este accelerat în ultimii ani de schimbările climatice. Cu toate acestea, cercetătorii spun că, în acest caz, nu există nicio dovadă că schimbările climatice ar fi jucat un rol semnificativ.

"În următoarea perioadă, icebergul se poate îndepărta sau s-ar putea prăbuşi", spune britanica Jane Francis, şefa staţiei de cercetare. De asemenea, e posibil ca acesta "să rămână aproape de suprafaţa de gheaţă Brunt", adaugă Jane Francis, director British Antarctic Survey.


Pub