20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
Testul la psiholog, detectorul de minciuni și instruire de 9 luni: Șeful SIS a dezvăluit cum sunt selectați „agenții secreți”

Șeful Serviciul de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, a dezvăluit cum sunt selctați și instruiți ofițerii din cadrul instituției. „Noi îi vrem pe cei mai buni. Când spun cei mai buni, mă refer la toate punctele de vedere, atât la partea de inteligență teoretică cât și emoțională”, a declarat directorul SIS în cadrul podcastului Decodificat.

Foto: kp.md

„Noi îi vrem pe cei mai buni. Când spun cei mai buni, mă refer la toate punctele de vedere, atât la partea de inteligență teoretică cât și emoțională. Persoana are studii în țară și peste hotare, cunoaște mai multe limbi. Noi căutăm persoane din toate domeniile, ingineri, economiști, finansiști, doctori, specialiști în mediu, chimiști, ofițeri din toate domeniile. Cu cât mai vastă este lista de domenii, cu atât este un adaos mai important pentru Serviciu.

Un alt element este inteligentă emoțională. O etapă de verificare a ofițerului este psihologul, el oferă o evaluare și spune cât de pregătită este o persoană pentru anumite activități informative și contrainformative. Trebuie să ai o tărie de caracter destul de bună și o pregătire morală foarte bună, să fii gata să faci unele activități care nu sunt pentru fiecare. E o calitate deosebită pe care noi o căutăm în fiecare ofițer.

Ulterior se verifică trecutul persoanei, să nu aibă antecedente penale, să nu fie legată cu grupuri criminale, se verifică activitatea politică. 

După ce se fac toate verificările, dacă persoana trece poligraful, pentru a vedea răspuns la anumite întrebări, inclusiv relația cu serviciile din alte țări. Dacă se acceptă și persoana a trecut toate etapele, merge la Institutul Național de Informați și Securitate, în care se pregătesc viitorii ofițeri SIS. Cursurile durează 9 luni și sunt bazate pe teorie și practică și în cadrul acestor 9 luni, ofițerii sunt pregătiți și aleși în funcție de profilul pentru care au fost selectați, profil operativ sau analitic”, a precizat șeful SIS.


Pub