„Șapte ani în urmă, Dumnezeu m-a binecuvântat sa fiu mămică de fetiță, mi-a dăruit o prietenă pentru toată viața!
La mulți ani scumpa mea fetiță, raza mea de soare, sufletul și inima mea, să fii sănătoasă si să fii binecuvântată de bunul Dumnezeu, te iubesc minunea mea cu ochi albaștri”, a scris interpreta.
Adriana Ochișanu are doi copii, un băiat mai mare pe nume Cristian, din căsnicia cu Corneliu Botgros și Mihaela, din relația cu Sergiu Zmeu.
După ce a divorțat de Corneliu Botgros, cântăreața a dezvăluit, în cadrul unei emisiuni, că a fost bătută, umilită și înjosită atât înainte de căsnicie, cât și în timpul acesteia. „Erau umilințe, jigniri: Cine ești tu? Își manifesta frustrările lui prin a mă trauma psihic. Sunt sechele care mi-au rămas până în prezent în suflet. Am fost bruscată în timp ce eram însărcinată în ultima lună”, a relatat interpreta.
În cadrul emisiunii „Uși deschise”, cu Aura, Adriana Ochișanu și-a amintit cu zâmbetul pe buze despre perioada când purta opinci și broboadă, la concertele sale, și a dezvăluit cum făcea să pară atât de voluminoasă podoaba sa capilară: „Aveam un cap cât un harbuz și un gât subțire cât degetul. Doamne, când mă uit la acele imagini, îmi vine să îmi trag trei palme”.
În cadrul aceleiași emisiuni, Adriana Ochișanu a dezvăluit motivul pentru care ar fi gata să renunțe la cariera sa muzicală.
De asemenea, interpreta și-a expus opinia privind bugetul de cuplu. Artista consideră că femeia trebuie să aibă banii ei, să fie independentă financiar: „În viață m-am ciocnit cu situații când făceam banul și îl duceam în familie și tot eu trebuia să rog: Dă-mi, te rog, să-mi cumpăr niște pantofi. Eram pusă în situația să iau bani să nu știe, apoi spuneam că i-am luat la reducere sau mi i-a dat o cumătră, mi i-a dăruit”.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!