4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(video) Campionul mondial la box, Oleksandr Usîk, încătușat pe aeroportul din Cracovia: „Inacceptabil”

Campionul mondial la categoria grea, Oleksandr Usîk, a fost reţinut și încătușat de forţele de ordine pe aeroportul din Cracovia. Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, a precizat că instituția pe care o conduce va contacta autoritățile poloneze, deoarece consideră detenţia sportivului „disproporţionată şi inacceptabilă”, transmite hotnews.ro.

Foto: captură ecran

Încă nu se ştie de ce sportivul ucrainean în vârstă de 37 de ani a fost reţinut. Campionul WBC, WBO şi WBA, care a câştigat, de asemenea, aurul la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, este considerat un erou naţional, el sprijinind eforturile de război ale Kievului.

„Am fost indignat de această atitudine faţă de cetăţeanul şi campionul nostru”, a scris Volodimir Zelenski. „Campionul nostru a fost eliberat şi nimeni nu îl mai reţine”, a mai spus liderul de la Kiev.

„Prieteni, totul este bine. A fost o neînţelegere, care s-a rezolvat rapid. Mulţumesc tuturor celor care au fost îngrijoraţi”, a anunţat Usîk într-o postare pe Instagram.

Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, a precizat pe X că ministerul său va contacta ministerul polonez de externe, deoarece consideră detenţia lui Usîk „disproporţionată şi inacceptabilă”.

Televiziunea publică TVP Info a publicat în social media un videoclip care arată poliţişti polonezi, care îl plimbă pe Usîk încătuşat prin ceea ce pare a fi un aeroport.

Și deputatul ucrainean Zhan Belenyuk a publicat o înregistrare video în care se vede cum Usîk este încătușat de forțele de ordine, potrivit Meduza.

Ucraineanul în vârstă de 37 de ani este primul boxer care deţine toate cele patru centuri majore la categoria grea în acelaşi timp şi primul campion incontestabil de la sfârşitul dominaţiei lui Lennox Lewis în aprilie 2000.

Fondul de caritate al lui Usîk, Usîk Foundation, ajută forţele de la Kiev în războiul pe care Rusia l-a declanşat cu o invazie la scară largă împotriva Ucrainei în 2022. Acesta cumpără, printre altele, ambulanţe şi livrează ajutoare umanitare pe linia frontului.

Soţia lui Usîk, Ekaterina Usîk, care a postat o fotografie neclară a soţului ei înconjurat de ofiţeri în uniformă, a declarat într-o postare pe Instagram în limba engleză că este recunoscătoare că soţul ei a fost eliberat după o neînţelegere.


Pub